Preasfințitul Ioan Selejan a fost ridicat în rang de Arhiepiscop onorific

La Miercurea Ciuc s-a sărbătorit, astăzi, 23 august, împlinirea a 15 ani de la înființarea Episcopiei Covasnei și Harghitei. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, alături de un sobor de 15 ierarhi, la care au asistat peste 100 de preoți și aproximativ 5.000 de credincioși. La final s-a oficiat ceremonia de ridicare în rang de Arhiepiscop onorific a Preasfințitului Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, pentru merite deosebite, pentru lucrările sale multiple care au ridicat această episcopie pe trepte noi de activitate pastorală și misionară.

Episcopul Covasnei și Harghitei, de astăzi, Înalt Preasfințit Arhiepiscop onorific, Ioan Selejan, a primit, în fața românilor ortodocși dintre unguri – adunați în piața catedralei din Miercurea Ciuc, la sărbătoarea împlinirii celor 15 ani de la înființarea episcopiei lor -, din mâinile Patriarhului Daniel al României, mantia, engolpionul, crucea pectorală, camilafca și cârja de arhiepiscop. Această ridicare în rang onorifică se acordă ad personam IPS Arhiepiscop Ioan Selejan, și nu Episcopiei, pentru că „episcopia nu poate fi ridicată la rang de Arhiepiscopie întrucât este foarte tânără, are numai 15 ani. Au fost ridicate la rang de arhiepiscopie episcopiile care au peste 300 de ani de vechime neîntreruptă sau au fost cândva în istorie arhiepiscopii și mitropolii. Dar statutul de organizare și funcționare a BOR prevede și titlul de Arhiepiscop și Mitropolit onorific care se dă doar persoanei, nu tronului, scaunului episcopal, iar succesorii în scaunul respectiv sunt din nou doar episcopi”, după cum a spus Patriarhul României, care a menționat că acest titlu i s-a acordat IPS Ioan „pentru merite deosebite, pentru lucrările sale multiple care au ridicat această episcopie pe trepte noi de activitate pastorală și misionară”.

Și textul Gramatei patriarhale, citit de IPS Laurențiu al Ardealului, recunoaște meritele arhipăstorului: „S-a remarcat prin activitate ierarhică pilduitoare, slujire chiriarhală deosebită a Bisericii noastre vreme de 15 ani, constând în lucrări misionar-pastorale și administrative de excepție, în scopul consolidării vieții bisericești, creșterea numărului unităților bisericești, edificarea de noi lăcașuri de cult, asigurarea personalului de cult și a personalului neclerical necesar, restaurarea și întărirea vieții monahale, activități educative, cultural-religioase și editoriale în sprijinul întăririi prezenței ortodoxe și românești în acest ținut străbun”.

Apoi, Patriarhul Daniel i-a acordat PS Ioan însemnele arhierești. Noul arhiepiscop onorific a mulțumit Patriarhului nostru,spunând că mărturie a acestei distincții sunt „acești credincioși pe care am încercat, prin cuvântul lui Dumnezeu, prin har și prin putere, să îi ajut, să-i ocrotesc și să-i păzesc. Mă bucur că turma cuvântătoare, turma lui Hristos din eparhia noastră s-a mărit și numărul de credincioși care sunt acum de față sunt mai mulți decât au fost în urmă cu 15 ani, la înființarea episcopiei și la instalarea mea aici. Asta înseamnă că harul lui Dumnezeu a lucrat în preoții slujitori și cred că și prin smerenia mea. Să ne ajute Dumnezeu să vă putem conduce pe toți la poarta raiului”, a spus IPS Ioan, care a mărturisit că, în decursul celor 15 ani, credincioșii de aici au refăcut peste 130 de biserici, au ridicat 30 și au construit 6 mănăstiri, încât acum sunt 8 mănăstiri și 2 schituri.

Patriahul României a menționat că lumea prezentă este semn de întărire a noului rang și „Sfântul Sinod în mod inspirat a hotărât ridicarea în rang. Lumea vă iubește Înalt Preasfințite, pentru că îi iubiți pe toți acești buni creștini încredințați pe calea mântuirii”.

La eveniment au participat 14 ierarhi români, pe lângă Patriarhul Daniel și IPS Ioan. Dintre aceștia amintim pe IPS Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, IPS Laurențiu al Ardealului, IPS Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, PS Episcop Calinic al Argeșului și Muscelului, PS Casian al Dunării de Jos, PS Nicodim al Severinului și Strehaiei, PS Galaction al Alexandriei și Teleormanului, PS Ambrozie al Giurgiului, PS Visarion al Tulcii, PS Daniil al Daciei Felix, PS Macarie al Europei de Nord, PS Andrei Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente