Preasfințitul Ambrozie, însoțit de membrii Centrului Eparhial Giurgiu, în pelerinaj la Muntele Athos

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, însoțit de membrii Centrului eparhial, de preoți si monahi din eparhia Giurgiului, efectuează în perioada 28 aprilie – 5 mai un pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Pe lângă vizitarea Mănăstirilor din Sfântul Munte programul cuprinde si popasuri duhovnicești la Bisericile si vestigiile istorice din Tesalonik, informează episcopiagiurgiului.ro.

Sfântul Munte Athos este unul dintre cele mai mari și vechi centre duhovnicești ale Ortodoxiei, centrul prin excelență al monahismului ortodox. Viața călugărească de aici a luat ființă mai întâi sub forma de sihaștri și de schituri. Astfel, pe vremea împăratului Teodosie I (+395) existau câteva Mănăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii năvălitori. În a doua jumătate a sec. IX (867) vine și se așează la Athos, pustnicul Ioan Colibașul vestit prin sfințenia vieții sale. Pilda lui a fost urmata de alții, așa ca în scurt timp înălțimile muntelui au fost populate cu sihaștrii si monahii, râvnitori după viața îngerească, post și rugăciune de zi si de noapte, în liniștea profundă a muntelui.

Comentarii Facebook


Știri recente