Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinți biserica românească din localitatea Most-Cehia

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează:

Duminică, 9 octombrie 2011, de la orele 8:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Bisericii Ortodoxe din Cehia și Slovacia vor sfinți biserica din localitatea Most – Cehia, construită în memoria celor peste 60.000 de ostași români care s-au jertfit pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupația nazistă în cel de-al doilea război mondial.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor și Sfântul Mucenic Valentin a fost sfințită de către vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist al României și de Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Cehiei și Slovaciei în ziua de 14 iulie 2007.

Biserica de lemn, lucrată în stil maramureșean de meșteri lemnari din Bârsana – Maramureș, a fost achiziționată de Patriarhia Română în anul 2010 cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României și amplasată pe terenul oferit de Primăria orașului Most. În vara anului 2011, cu sprijinul Patriarhiei Române au fost executate lucrări de amenajare a interiorului bisericii, respectiv placarea pereților cu lambriuri de molid, instalarea Sfintei Mese de marmură, parchetarea întregului spațiu, pictarea bolții din sfântul altar și montarea catapetesmei sculptată în lemn de stejar în Atelierele Patriarhiei Române. Biserica a fost înzestrată de Patriarhia Română cu 9 strane, 2 tronuri arhierești și 2 iconostase din lemn de stejar, o sfântă cruce, 42 icoane pictate, 3 policandre și toate obiectele de cult necesare sfintelor slujbe. În exteriorul lăcașului de cult s-a amplasat o troiță și au fost montate două porți mari de acces, sculptate în lemn de stejar.

După slujba de sfințire, de la orele 10:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României și Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Cehiei și Slovaciei vor oficia Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi din România, Cehia și Slovacia. La finalul Sfintei Liturghii va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români care s-au jertfit pentru eliberarea ținuturilor Cehiei și Slovaciei de sub ocupația nazistă.

La eveniment vor mai participa reprezentanți ai Statului Român, ai Ambasadei Române la Praga, ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere și ai autorităților locale din orașul Most.

Luni, 10 octombrie 2011, dimineața, Patriarhul României se va întâlni cu oficialități de Stat din Republica Cehă.

Comentarii Facebook


Știri recente