Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oferi clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală Lumina Sfântă adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

În noaptea de 18/19 aprilie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Slujba Învierii Domnului de la orele 24.00, în pridvorul Reședinței patriarhale, înconjurat de soborul slujitorilor de la Catedrala patriarhală.

Anul acesta, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oferi clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală, Lumina Sfântă adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim (cu un avion special, în seara zilei de 18 aprilie 2009) de către o delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul.

Este pentru prima oară când Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă în România cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.

Miile de credincioși din București și din țară, prezenți la Catedrala patriarhală în noaptea Sfintelor Paști, vor avea posibilitatea să urmărească Slujba Învierii și pe un ecran (6 x 4 m) amplasat între altarul Catedralei patriarhale și clopotniță, în apropierea baldachinului de pe Dealul Patriarhiei.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente