PREAFERICITUL PĂRINTE PATRIARH DANIEL VA EFECTUA O VIZITĂ CANONICĂ ÎN ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează:

Cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la întronizarea Sfântului Ierarh Calinic Cernicanul ca episcop al Râmnicului Noul-Severin, în zilele de 12-14 noiembrie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită canonică în Arhiepiscopia Râmnicului la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Gherasim.

Vineri, 12 noiembrie 2010, orele 18.00, Patriarhul României va fi întâmpinat în Catedrala Arhiepiscopală cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde va fi oficiat un Te Deum.

Sâmbătă, 13 noiembrie 2010, orele 12.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, va sfinți și inaugura Așezământul Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic” din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În aceiași zi, de la orele 18.30, Patriarhul României se va afla în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea Arnota, ctitoria domnitorului Matei Basarab, unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice și de artă religioasă din țară.

Duminică, 14 noiembrie 2010, orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la Sfânta Liturghie oficiată în biserica mănăstiri Arnota cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, iar în cursul serii va reveni la București.

Comentarii Facebook


Știri recente