Creștinii ortodocși s-au aflat astăzi, 25 iulie, în Duminica a IX-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie a fost citit fragmentul din Sfânta Evanghelie a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, capitolul al XIV-lea, versetele de la 22 la 34, în care sunt relatate „Umblarea pe mare” și „Potolirea furtunii” de Mântuitorul Hristos, informează Radio TRINITAS.
Momentul în care Domnul îl ridică pe Sfântul Apostol Petru din apa învolburată atunci când, din cauza forței valurilor, începuse să se îndoiască, este plin de semnificații pentru creștinii de astăzi.
Acest fapt a fost menționat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul rostit în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală: „În viața noastră trebuie ca atunci când ne aflăm în valurile ispitelor temerile noastre să nu depășească iubirea și încrederea față de Hristos Dumnezeu. Numai legătura noastră cu Dumnezeu în timp de ispită, în timp de zbucium al vieții ne poate ține deasupra încercărilor și ne poate da curaj să nu ne scufundăm în teamă și disperare. O mulțime de oameni din cauză că au credință slabă și nu se roagă suficient în vreme de încercare se scufundă în teamă și disperare și se sinucid tocmai pentru că nu se pot lupta singuri cu greutățile vieții. Dar cine se luptă cu greutățile vieții având credință puternică și privind permanent ajutorul lui Dumnezeu acela se ridică deasupra ispitelor, primește o putere de la Hristos ca să nu se prăbușească sufletește în teamă și deznădejde”, a spus Patriarhul României.
Potolirea furtunii pe mare este o lecție de smerenie și, în același timp, de încurajare, a adăugat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române: „Minunea săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că biruința vine de la Dumnezeu când trecem prin încercări dacă Îl chemăm pe El în ajutor și spunem și noi ca Sfântul Apostol Petru ‘Doamne, scapă-ne; Doamne ajută-ne; Doamne miluiește-ne’. Sfinții Părinți au spus că cea mai importantă rugăciune pentru starea de veghe și starea de liniștire, de potolire a furtunilor interioare ale sufletului nostru este rugăciunea de invocare sau de chemare a numelui lui Iisus ‘Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa’. Această rugăciune de chemare a ajutorului lui Hristos este rugăciunea de potolire a furtunilor sufletești atunci când credinciosul sau credincioasa se află ispitit sau se află încercați de multe necazuri și greutăți în viața din lumea aceasta pământească”.