Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Mântuitorul este sensibil atunci când omul caută să-și schimbe viața”

În duminica a V-a a Sfântului și Marelui Post, numită și a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, în paraclisul patriarhal cu hramul ‘Sfântul Grigorie Luminătorul’, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesurile duhovnicești ale Evangheliilor care s-au citit la Sfânta Liturghie.

Prima Evanghelie, cea după Marcu, relatează momentul în care doi dintre ucenicii Mântuitorului, Iacov și Ioan, I-au cerut să stea ‘unul de-a dreapta și altul de-a stânga întru slava’ Sa. Întrucât cuvintele acestea au stârnit nemulțumirea celorlalți ucenici, Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe ucenicii Săi să caute smerenia, să caute nu întâietatea, ci slujirea celor mulți. ‘Cu alte cuvinte, El inversează logica puterii ca folosire a altora în interes propriu cu logica slujirii sfinte, și anume slujirea celor mulți de către cei care sunt de rang mai mare. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să arate că cine este mai mare peste comunitate trebuie să se îngrijească de viața și mântuirea celor mulți. Această Evanghelie a fost rânduită de către Sfânta Biserică în duminica a V-a a Sfântului și Marelui Post pentru a ne îndemna să căutăm smerenia și pentru a vedea că adevărata cinste vine omului din ajutorarea celor mulți, din slujirea celor care au nevoie de ajutorul și de călăuzirea noastră’, a spus PF Părinte Daniel.

Biserica a rânduit, începând cu secolul al XI-a, ca în duminica a V-a din Sfântul și Marele Post să se facă și pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca, o femeie care ‘a fost foarte păcătoasă în tinerețea ei, dar care s-a pocăit și, nu numai că a ajuns la iertarea păcatelor, ci și la o viață sfântă, încât atunci când se ruga, se ridica de la pământ și se ruga în văzduh. Atât de mult era ea acum dezlipită de cele pământești, încât Dumnezeu i-a dat darul să se roage stând deasupra pământului, nemaiatingându-l.’ În Evanghelia rânduită de Sfinții Părinți pentru a fi citită la pomenirea unei cuvioase se vorbește despre femeia păcătoasă, care și-a plâns păcatele atunci când a intrat în casa lui Simon, fariseul din Nain, a udat cu lacrimile ei picioarele Mântuitorului și le-a șters cu părul capului ei, turnând pe ele mir de mare preț.

Întoarcerea la Hristos

Patriarhul României a spus că ‘această Evanghelie ne arată că Mântuitorul este foarte sensibil atunci când omul caută să-și schimbe viața, este foarte înțelegător și foarte atent și ne arată cât de mare este puterea pocăinței (…) Ceea ce a determinat-o pe această femeie să vină la Iisus să se pocăiască, să-și plângă păcatele și să arate în smerenie desăvârșită multă recunoștință pentru El a fost dorința ei de a-și schimba viața. Sfințenia Lui s-a întâlnit cu păcătoșenia ei. Atât de mult contrasta viața ei păcătoasă cu sfințenia Lui, încât în ea s-a trezit dorința de ridicare, de schimbare. Vidul spiritual al vieții ei s-a întâlnit cu plinătatea iubirii Lui și a sfințeniei Lui. Iubirea Lui milostivă și smerită în care se arată sfințenia Lui a trezit în ea dorul de a se ridica, de a-și schimba viața. Vedem că această femeie păcătoasă, care dorea să-și schimbe viața, nu l-a mai întâlnit pe Iisus, evangheliile nu mai vorbesc despre aceasta. Apoi, Mântuitorul nu a certat-o, nu i-a reproșat nimic și ea nu a spus nimic. Singura formă de vorbire a ei cu El erau lacrimile ei, atât de multe, încât cuvintele au fost acoperite de lacrimi și prețuirea sau recunoștința ei față de Iisus se exprima prin mirul de mare preț. Vedem, așadar, că există oameni care doresc să-și schimbe viața nu pentru că au fost certați, nici pentru că au fost pedepsiți cu boală, cu necaz, cu suferință, cu întâmplări nefericite, ci pentru că au întâlnit pe cineva sfânt care, prin contrastul vieții, trezește dorința de înnoire, de schimbare în cei păcătoși. Vedem, așadar, că harul lui Dumnezeu lucrează în mod deosebit: El poate să cheme la pocăință nu numai prin predică, nu numai prin certare pedagogică sau prin chemare insistentă, ci și prin prezența oamenilor sfinți alături de cei păcătoși. Așa cum spune Sfântul Ioan Damaschin, ‘cărbune de cărbune se aprinde’, înțelegând prin aceasta că un cărbune stins care simbolizează un om păcătos poate să se aprindă de un cărbune arzând, de un cărbune fierbinte, de un cărbune care deodată cu căldura și luminează. Vedem, așadar, că sfințenia lui Hristos care sălășluiește în sfinții bineplăcuți Lui poate deveni o formă tainică de a naște dorința de sfințenie, dorința de pocăință și de început bun în viață, în mod neașteptat, în mod surprinzător.’

Spre finalul predicii, Părintele Patriarh a explicat câteva învățături duhovnicești ce reies din viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca și a subliniat faptul că ea nu este numai un model de pocăință, ci este și o mare rugătoare pentru noi în ceruri deoarece ‘pilda vieții ei o face un dascăl al tuturor celor care voiesc să se ridice din păcat, un dascăl al pocăinței care aduce speranță sau nădejde, un dascăl care aduce sfințenie și ridicare spirituală’ (Articol realizat de Gheorghe-Cristian Popa și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 22 martie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente