Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Izvorul Tămăduirii este Iisus Hristos, Care ne-a tămăduit de păcatul neascultării”

Ieri, 9 aprilie, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă a prăznuit Izvorul Tămăduirii. Aflat cu acest prilej la Mănăstirea Techirghiol, din județul Constanța, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, a explicat în cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii că această sărbătoare face referire la gestul de mulțumire al împăratului Leon cel Mare, care a ridicat o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii, după ce un orb și-a recăpătat vederea în timp ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului.

Această Biserică se află în prezent chiar în Constantinopol și se numește Mănăstirea Valucli. Aici sunt înmormântați, alături de Biserică, patriarhii Constantinopolului. Acest izvor al tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează sub Biserică.

Preafericirea Sa a explicat tuturor celor prezenți că puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos se arată adesea prin Maica Domnului care cu puterea vindecătoare a Fiului ei ne izbăvește din boli, din necazuri, din suferință. ‘Această putere vindecătoare se vede în taina Sfântului Maslu, în taina Pocăinței, a Sfintei Împărtășanii. Biserica însăși este un spital duhovnicesc, Biserica întreagă este un loc al vindecării. Biserica este spital, nu tribunal, este spital pentru că este locul în care ne vindecăm de bolile sufletești, de bolile noastre, dar ne vindecăm și de bolile trupești.

Explicarea icoanei sărbătorii

Icoana acestei sărbători o prezintă pe Maica Domnului Oranta-Rugătoare, cu mâinile înălțate în formă de rugăciune, iar Mântuitorul Iisus Hristos, ca răspuns al rugăciunilor Maicii Domnului, binecuvântează cu ambele mâini. Atât Mântuitorul Iisus Hristos, cât și Maica Domnului se află într-o colimvitră, într-un bazin care seamănă cu cristelnița în care ne-am botezat noi. În această cristelniță sau bazin cu apă, se coboară apă, iar oamenii, primind această apă tămăduitoare, se vindecă. Deasupra Maicii Domnului stau de-o parte și de alta îngerii. Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că ‘această icoană concentrează în ea toate înțelesurile duhovnicești ale sărbătorii de astăzi. În centrul icoanei este Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat din morți Care ne-a vindecat de boala păcatului neascultării, prin ascultare desăvârșită în Vinerea Patimilor, iar acum în vinerea din Săptămâna Luminată ne arată că vindecându-ne de boala neascultării, de boala îndepărtării de Dumnezeu în Săptămâna Sfintelor Patimi, acum în vinerea din Săptămâna Luminată ne vindecă de boli, de aceea se și sfințește apa. Izvorul Tămăduirii este Iisus Hristos, Care ne-a tămăduit de păcatul neascultării, dar și de moarte, și înviind El din mormânt ne-a izbăvit de stricăciune, Hristos nu revine la viața pământească, după învierea Sa, El trece la viața cerească (Articol realizat de Ioan Bușagă și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 10 aprilie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente