Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit tinerilor studenți teologi prezenți la Mănăstirea Cernica

Studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” dar și membri ai Asociației Studenților Creștin Ortodocși din România au venit astăzi, 9 octombrie, la mormântul Părintelui Dumitru Stăniloae să aducă un omagiu regretatului profesor. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit tinerilor prezenți despre viața și despre activitatea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, informează TRINITAS TV. În perioada comunistă, Părintele Dumitru Stăniloae a publicat un studiu despre ocrotitorul Mănăstirii Cernica.

„Părintele Dumitru Stăniloae a scris un studiu foarte semnificativ, publicat în anii grei de comunism, despre modul în care isihasmul românesc a îmbinat rugăciunea cu acțiunea. Sfântul Calinic de la Cernica este modelul specific al ortodoxiei românești care leagă spiritualitatea de misiunea în societate. Încheiem cu aceste cuvinte ale Sfântului Calinic de la Cernica, isihastul activ și social-misionar: ‘Nu am venit aici să mă odihnesc în ostenelile altora. Am venit să mă ostenesc’. Într-adevăr a făcut biserica, a făcut chilii și a mai făcut și două biserici de parohie”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Opera Părintelui Dumitru Stăniloae este fundamentală pentru formarea tânărului teolog. Tinerii prezenți astăzi la comemorarea Părintelui Stăniloae de la Mănăstirea Cernica au primit din partea Patriarhului României iconițe cu Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitorul acestui așezământ monahal.

Comentarii Facebook


Știri recente