Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în seara zilei de 30 noiembrie 2008, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Ceremonia a avut loc în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Laudatio, intitulat „Părintele Patriarh Daniel – deschis înspre lume și înrădăcinat în Tradiție”, a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia.

Festivitatea s-a încheiat cu cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat: „Botezat pentru dăinuire în eternitate și binecuvântat pentru viețuire în unitate – lucrarea Bisericii în viața poporului român”. Preafericirea Sa a făcut o prezentare a implicării Bisericii în actul Unirii din 1918.

Sâmbătă, 29 noiembrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, va primi același titlu academic și din partea Universității „Aurel Vlaicu” și Universității de Vest „Vasile Goldiș” din municipiul Arad, pe 5, respectiv pe 6 decembrie.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente