Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat astăzi la aniversarea a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sfântul Ilie” Techirghiol

Sute de credincioși au participat astăzi, 20 iulie, la Sfânta Liturghie oficiată la biserica Parohiei „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Techirghiol. Aceștia au venit de la primele ore ale dimineții pentru a participa la slujba de binecuvântare a sfântului locaș, a cărui piatră de temelie a fost pusă în urmă cu 100 de ani. Bucuria credincioșilor a fost deplină datorită participării Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la eveniment.

La Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre Sfântul Prooroc Ilie, prăznuit astăzi de Biserica lui Hristos. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat că Sfântul Ilie este „apărător al dreptei credințe în timp de rătăcire, apărător al dreptății în timp de nedreptate și ajutător al celor nevoiași în vreme de necazuri și lipsuri”. Prin ceea ce face, Sfântul Ilie „prevestește taina lui Hristos și taina Liturghiei Bisericii”. Este vorba despre taina jertfei Mântuitorului, taină împărtășită Bisericii euharistic și prin sacrificiul martirilor, care s-au jertfit pentru a binevesti evanghelia lui Hristos și a arăta credincioșie până la moarte față de Domnul lor.

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente