Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a facut un popas duhovnicesc la Mănăstirea Dealu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a facut un scurt popas duhovnicesc la Mănăstirea Dealu, ieri, 10 iulie a.c., după încheierea vizitei pastorale în Arhiepiscopia Târgoviștei.

Părintele Patriarh Daniel a făcut o rugăciune în biserica Sf. Nicolae, a mănăstirii, în pronaosul căreia se află mormântul lui Radu cel Mare și racla cu capul voievodului Mihai Viteazul. Mănăstirea a fost rectitorită între anii 1499 – 1501, de către voievodul Radu cel Mare, domn al Tării Românesti și promotor al vieții religioase și culturale. Tot cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat și locul unde, în urmă cu 500 de ani, a funcționat prima tiparniță din țările române, ctitorită tot de către voievodul Radu cel Mare, și unde s-a tipărit Liturghierul ieromonahului Macarie, prima tipăritură din țara noastră. Cărțile apărute la mănăstirea Dealu între 1508 și 1647 constituie nu doar forme unice ale unui model editorial autohton, ci și expresia unui concept cultural și ideologic specific, prin care Târgoviștea voievodală își asuma rolul de centru cultural sud-est european.

Comentarii Facebook


Știri recente