Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat diplome de onoare pentru preotesele care au mai mult de cinci copii

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat sâmbătă, 2 mai 2009, la Reședința patriarhală, în semn de recunoștință și apreciere, Diplome de onoare unor angajate ale Administrației patriarhale și mai multor soții de preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor, mame cu cinci sau mai mulți copii. Această acțiune a fost gândită pentru a scoate în evidență și a arăta prețuirea față de femeile care, asemenea mironosițelor din Evanghelie, au o activitate misionară, apărând credința ortodoxă și lucrând pentru binele Bisericii.

„Mironosițele au mărturisit prin curajul lor pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar femeile din ziua de astăzi, prin dragostea de mamă, prin nașterea și creșterea copiilor în credință și prin jertfelnicie dovedesc același spirit. Această lucrare de întărire a familiei creștine prin familia preotului este deosebit de semnificativă și prețioasă. Atunci când familia preotului este una cu mai mulți copii, credibilitatea misionară și pastorală a preotului, dar și a întregii lui familii, este mult mai mare. De aceea, cu prilejul Duminicii a III-a după Paști, numită a Mironosițelor, ne-am gândit să scoatem în evidență această calitate de mamă jertfelnică, mamă harnică, credincioasă mamă preoteasă. Există mai multe femei, mame, soții de preot care au cinci sau mai mulți copii pe care le felicităm”, a subliniat în cuvântul său Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

În debutul manifestării, Patriarhul României a acordat o distincție de vrednicie doamnei Ana Gabriela Negulescu, coordonatoare la Revista „Chemarea credinței”, care s-a ocupat de creșterea spirituală a copiilor care au citit și citesc revista „Chemarea credinței”.

Pe lângă diplomele înmânate preoteselor, Preafericirea Sa a oferit și albumul „Duhul Sfânt a înnoit-o”, care prezintă Catedrala patriarhală din București după restaurarea și resfințirea petrecute în anul 2008. Totodată, copiii care și-au însoțit părinții la acest eveniment au primit dulciuri din partea Părintelui Patriarh Daniel.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente