Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a a predicat ieri în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Popa Soare din București

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a predicat ieri, 1 februarie 2009, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Popa Soare din București. În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii la care a participat, Părintele Patriarh a arătat importanța teologică și duhovnicească a Evangheliei care s-a citit. Preafericirea Sa a explicat evenimentul vindecării fiicei demonizate a unei femei canaaneence din părțile Tirului și ale Sidonului, arătând că Mântuitorul, cunoscând credința puternică a femeii, smerenia și înțelepciunea ei, S-a făcut că nu-i răspunde imediat, că nu o bagă în seamă, pentru ca ea să stăruie mai mult, să insiste mai mult și să-și arate noblețea sufletului și virtuțile ei ascunse. „Femeia aceasta, canaaneeancă, este un mare dascăl pentru noi. Această femeie are un mare dar. Descoperă și cultivă în ea credința că Iisus, Cel Care vindecă, vindecă oamenii cu puterea lui Dumnezeu, și ea crede că în Iisus, Fiul lui David, lucrează Dumnezeu. Ea devine învățător pentru noi, întrucât ne arată că Dumnezeu poate suscita credința acolo unde nu te aștepți”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh.

În continuarea cuvântului său, Întâistătătorul Bisericii noastre a remarcat faptul că această femeie canaaneeancă este exemplu de rugăciune adevărată și de smerenie adâncă și înțeleaptă. „Credința ei este credință cultivată prin suferință; nu este credință cultivată prin binefaceri, prin succese, prin daruri, prin binecuvântări care vin una după alta, ci este o credință coaptă în suferință. Smerenia ei acum este o smerenie întărită prin înfruntare, prin umilire”, a mai spus Patriarhul României.

În finalul cuvântului său, Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că femeia din Evanghelie biruiește încercarea bolii fiicei printr-o iubire de mamă profundă, arătând prin aceasta „cât de mult prețuiește Hristos-Domnul pe toate mamele credincioase, smerite, înțelepte și stăruitoare în rugăciune, care se roagă pentru copii atunci când sunt bolnavi”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Patriarhul Daniel a oferit în dar părintelui paroh Nicolae Vladu, pentru biblioteca parohială, noile albume editate de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 25/ 2 februarie 2009)

Comentarii Facebook


Știri recente