Preafericitul Părinte Daniel a vizitat astăzi, 31 august, atelierele Mănăstirii Țigănești

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat astăzi, 31 august, atelierele Mănăstirii Țigănești. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat necesitatea renovării și retehnologizării acestor ateliere.

De-a lungul vremii, Mănăstirea Țigănești a fost vestită pentru atelierele de țesătorie, în care călugărițele realizau veșminte preoțesti de o mare frumusețe. Tot aici a fost lucrata broderia pentru sala Maură din Castelul Peleș.

Istoria Mănăstirii Țigănești, situată în apropierea Capitalei, începe în secolul al XVII-lea, prima așezare monahală de aici fiind zidită de călugării români de la muntele Athos. În jurul anului 1780, mănăstirea figurează într-un act încheiat de boierul Matei Țigănescu, care donează terenul pentru construcția unei noi biserici. Când acest lăcaș de cult a devenit neîncăpător, pe locul său a fost înălțat, în 1821, actuala biserică, ctitorie a banului Radu Golescu, având hramul Adormirea Maicii Domnului.

Mănăstirea Tigănești continuă să fie, astăzi, un loc de reculegere și căutarea a desăvârșirii duhovnivcești pentru toți credincioșii care-i trec pragul.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente