Biserica Ortodoxă s-a aflat, astăzi, în Duminica a V-a după Paști, numită și a Samarinencii. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ținut astăzi, 17 mai 2009, un cuvânt de învățătură la biserica parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul bucureștean Drumul Taberei, cu prilejul sfințirii acestui lăcaș de cult. Preafericirea Sa a evidențiat legătura dintre pericopa evanghelică de astăzi și sfințirea unui nou lăcaș de cult.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că iubirea veșnică a lui Dumnezeu cea vindecătoare se resfrânge asupra tuturor celor care mărturisesc cuvântul Său.
Săptămâna viitoare, pe data de 24 mai, Biserica ortodoxă se va afla în duminica a 6-a după Paști, a Orbului din Naștere.
Sursa: TRINITAS TV