Preafericitul Părinte Daniel a ținut astăzi un cuvânt de învățătură, după Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul patriarhal

Astăzi, în Duminica a X-a după Rusalii, în Paraclisul patriarhal, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ținut un cuvânt de învățătură prin care a explicat înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei în care s-a istorisit minunea vindecării unui copil lunatic sau epileptic, stăpânit de un duh rău.

PF Părinte Daniel a subliniat că, în Evanghelia din Duminica a X-a după Rusalii, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată în cuvinte puține învățături duhovnicești, folositoare pentru mântuirea sufletului, foarte profunde.

„Când credința este slabă, crește îndoiala și indiferența”

În Evanghelia ce s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie, Mântuitorul cere credință puternică atât poporului, cât și ucenicilor, deoarece necredința naște îndoială. „Când credința este slabă, crește îndoiala și indiferența. Dacă nu este suficient de puternică credința, fatalismul ia locul speranței, locul nădejdii, ia locul dorinței de schimbare în bine. Omul necredincios devine foarte adesea îndoielnic, însă omul credincios devine statornic și plin de speranță că el, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate ieși din situații grele, poate schimba un mod de a fi al său și al celor din jur”, a spus Patriarhul României.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat că din Evanghelia ce s-a citit astăzi mai vedem că Mântuitorul Iisus Hristos nu consideră credința drept o simplă convingere intelectuală că Dumnezeu există, ci El cere ca această credință să fie una vie, nu declarativă, ci lucrătoare prin rugăciune și prin post. „Prin rugăciune se afirmă credința vie în Dumnezeu, ca legătură cu El. Cu cât se roagă omul mai mult lui Dumnezeu, cu atât se umple de harul Său, de prezența iubitoare, sfințitoare și vindecătoare. Numai când este însoțită credința de rugăciune și rugăciunea de post, omul nu-și mai pune nădejdea în el și în forțele proprii ale sale, pământești, și cere ajutorul ceresc al harului lui Dumnezeu”, a explicat Părintele Patriarh.

„Muntele de probleme se schimbă cu ajutorul lui Dumnezeu”

Referindu-se la puterea credinței care mută munții din loc, Patriarhul a explicat că, în acest pasaj evanghelic, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să arate și un înțeles duhovnicesc. Muntele are valoare de simbol, ca masivitate neclintită. „Mântuitorul Iisus Hristos vrea să arate că prin credință puternică se schimbă situații dificile, de netrecut, de neclintit, în situații noi. Prin credință puternică se mută masivitatea problemelor sau se pot schimba situații grele, pline de masivitatea răului, cum este stăpânirea demonică, cum sunt bolile, necazurile, ura, invidia, răutatea. Aceste situații pot fi mutate, pot fi schimbate prin credință puternică, prin rugăciune și prin post, pentru că, de fapt, Dumnezeu poate schimba masivitatea răului în bine, boala în sănătate și robia sufletului stăpânit de demoni în eliberare, în libertate duhovnicească. Muntele de probleme se schimbă cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă avem credință puternică, rugăciune fierbinte și postire frecventă. Aici nu este vorba de munte doar în sens fizic, ci de munte ca situație de neclintit, care nu poate fi schimbată, nu poate fi depășită decât prin ajutorul lui Dumnezeu”, a mai explicat Întâistătătorul Bisericii noastre.

Sfinții Martiri Brâncoveni, pildă de luptă cu masivitatea răului

Părintele Patriarh Daniel a menționat că astăzi s-a făcut și pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni, care s-au făcut pentru noi pildă de luptă cu masivitatea răului, care au fost condamnați la moarte pentru că au avut legături cu împărați și principi creștini, iar înainte de a muri nu au voit să se lepede de credința creștină. „Tăria credinței lui Constantin Brâncoveanu a fost mai tare decât ura, invidia și lăcomia celor care reprezentau Imperiul Otoman, din pricina căruia foarte mulți creștini au suferit. Astăzi facem pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni, ca sfinți martiri români, care au mărturisit credința cu prețul vieții lor, fiindcă au simțit harul lui Dumnezeu care-i mai tare decât suferința, au simțit ajutorul lui Dumnezeu care-i mai tare decât teama de moarte”, a spus Preafericirea Sa.

Duminica migranților

Astăzi, în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în Biserica Ortodoxă Română, la propunerea Patriarhiei Române și cu aprobarea Sfântului Sinod, se prăznuiește „Duminica migranților”, duminica creștinilor români ortodocși care sunt plecați la muncă sau la studii în străinătate. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat, cu acest prilej, în cuvântul său ținut în Paraclisul patriarhal că, cu ocazia acestei sărbători, „ne rugăm lui Dumnezeu ca acești români ortodocși care se află în străinătate să-și păstreze credința ortodoxă nealterată, neschimbată, nediminuată, și să o păstreze ca fiind darul cel mai mare, izvor de mântuire, de iertare de păcate, de sfințire a vieții și de speranță în ajutorul lui Dumnezeu, speranță de mântuire. Ne rugăm ca acești frați ai noștri și surori ale noastre, care se află departe de patrie, de țara în care s-au născut, să păstreze spiritualitatea românească, simțirea românească și, de asemenea, să cultive, să promoveze, să intensifice ajutorarea frățească între români”.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente