În ultima lună a anului bisericesc (august), primele două săptămâni sunt închinate Maicii Domnului prin perioada de postire și încununate prin cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, în cursul unui an bisericesc, și anume Adormirea Maicii Domnului. Dacă vom cerceta cu atenție calendarul creștin ortodox vom constata că cele mai multe sărbători, după cele închinate Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sunt dedicate Maicii Domnului.
Întrebarea pe care și-o poate ridica un necreștin sau un creștin nepracticant este: De ce Biserica acordă o importanță atât de mare Fecioarei din Nazaret care s-a învrednicit să-L nască pe Mesia? Răspunsul îl găsim în hotărârile Sinodului al III-lea Ecumenic desfășurat la Efes în anul 431 (Asia Mică, Turcia de astăzi) care a hotărât că Fecioara Maria este cu adevărat Maica lui Dumnezeu (Theotokos). Aceasta deoarece sinodalii au arătat că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este consubstanțial cu Tatăl, adică deoființă cu Tatăl după divinitate și deoființă cu noi după omenitatea pe care a dobândit-o în pântecele Preacuratei Fecioare Maria prin Întrupare (Sărbătoarea Bunei Vestiri – 25 martie) și Naștere (Crăciunul – 25 decembrie). Această afirmație a Părinților de la Sinodul III Ecumenic se fundamentează pe Sfânta Scriptură și pe teologia patristică. În acest sens avem câteva exprimări fundamentale legate de faptul că Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat Maica Domnului. Astfel, Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune: ‘Dacă cineva nu recunoaște că Emanuel este Dumnezeu adevărat și, prin urmare, Sfânta Fecioară este ‘theotokos’ (căci a dat naștere Cuvântului lui Dumnezeu Întrupat) să fie anatema’. Iar Sfântul Atanasie cel Mare afirmă că Sfintei Fecioare i se cuvine cinste pentru că din ea Hristos a luat trup omenesc ‘care nu este străin de al nostru’ și ‘prin această plăsmuire a Trupului Său, Cuvântul lui Dumnezeu a dat tuturor o podoabă nu mică a dumnezeirii Sale prin faptul că Cel ce L-a plăsmuit pe acesta este și făcătorul altor trupuri’.
‘Theotokos’, termenul prin care este definită Sfânta Fecioară Maria ca Născătoare de Dumnezeu la Sinodul III Ecumenic, provine din limba greacă și înseamnă ‘Purtătoare de Dumnezeu’ sau ‘Cea care I-a dat naștere lui Dumnezeu’, însă formula uzitată de Biserica Ortodoxă Română a acestui termen, în traducerea liturgică românească, este ‘Născătoare de Dumnezeu’. Semnificația teologică a acestui nume reprezintă reafirmarea faptului că Iisus din Nazaret, Fiul Mariei, este Domnul nostru Iisus Hristos, care este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, aceste două firi, divină și umană, fiind unite într-o singură persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Fiul.
Maica Domnului este numită în cultul Bisericii noastre Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna Noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, arătându-se astfel cinstirea extraordinară pe care Ortodoxia noastră românească o acordă Sfintei Fecioare Maria, lucru manifestat și prin miile de biserici închinate ei în cuprinsul Patriarhiei Române. De aceea, pe bună dreptate România este numită Grădina Maicii Domnului și noi o cinstim în fiecare zi rugându-ne ei prin cuvintele: ‘Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim’ (Articol apărut sub semnătura Pr. dr. Ciprian Apetrei și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 12 august 2012)
