Prea Sfintitul Episcop Dr.CASIAN Craciun implineste astazi 48 de ani.

Prea Sfintitul Episcop Dr.CASIAN Craciun implineste astazi 48 de ani. Presfintitul s-a nascut la 18 martie 1955 in comuna Lopatari, judetul Buzau, intr-o familie de tarani evlaviosi. Urmeaza cursurile Seminarului Teologic ‘Kesarie Episcopul’ din Buzau si urmeaza apoi cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Bucuresti. La 20 decembrie 1980 este tuns in monahism la Manastirea Ciolanu cu binecuvantarea parintelui sau duhovnicesc, Episcopul Antonie al Buzaului, astazi Mitropolit al Ardealului. In 1984 devine doctor in teologie al Universitatii Strasbourg , cu o teza ‘Icoana si frescele exterioare ale manastirilor moldovene – incercare de prezentare a raporturilor dintre ele’. Reintors de la studii, indeplineste functia de profesor la Seminarul din Buzau si succesiv este asistent spiritual la Institutul Teologic Universitar din Sibiu apoi asistent universitar la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti si inspector patriarhal pentru invatamantul teologic. Pe 12 februarie 1990 este chemat arhiereu-vicar la Galati de I.P.S. Dr. Antim Nica si ales de Sfantul Sinod in treapta de arhiereu.La 18 februarie 1990 este hirotonit arhiereu cu titlul de Galateanul in Biserica ‘Sf. Nicolae’ din Galati. In urma decesului I.P.S. Antim si vacantarii scaunului de episcop, este ales de Colegiul Electoral Bisericesc episcop titular al Eparhiei Dunarii de Jos in data de 12 iulie 1994. Este instalat canonic in Catedrala Episcopala din Galati de catre Preafericitului Patriarh Teoctist in fruntea unui sobor de arhierei in 24 iulie 1994.

(Radio Trinitas)

Comentarii Facebook


Știri recente