La 1 iulie, Biserica noastră îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Leontie, ale cărui cinstite moaște au fost găsite în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, ridicată ca necropolă domnească în sec. al XIV-lea de către Bogdan I Întemeietorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată în această zi de praznic de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Slujba arhierească a marcat și aniversarea unui an de activitate a Așezământului pentru copii, închinat tot Sfântului Ierarh Leontie, informează TRINITAS TV.
În ședința din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ierarh Leontie, cu ziua de prăznuire la 1 iulie. În decembrie 1992 a fost hotărâtă, odată cu reînființarea Mănăstirii Bogdana, și ridicarea unei biserici noi cu hramul Sfântului Ierarh Leontie, finalizată în 1998.
Aflat la 3 km distanță de mănăstire, Așezământul Sfântul Ierarh Leontie se ocupă de îngrijirea și educația a 105 copii orfani sau abandonați de părinți.
Cu prilejul hramului, după participarea la sfintele slujbe, copiii asistați în așezământ au oferit pelerinilor pachete cu hrană.