Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Giurgiu

În ziua măritului praznic al Nașterii Domnului, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului’ și „Sf. M. Mc. Gheorghe’ din Giurgiu, astăzi, 25 decembrie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, informează episcopiagiurgiului.ro.

La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a rostit un cuvânt de învățătură sutelor de credincioși prezenți în care a vorbit despre importanța și frumusețea duhovnicească a Praznicului Nașterii Domnului care rămâne mereu neschimbat, aducând în sufletele tuturor aceleași bucurii sfinte pe care le simțim din copilărie până la sfârșitul vieții. Întruparea Mântuitorului constituie centrul istoriei; ea marchează sfârșitul unei epoci, „sfârșitul veacurilor’ și începutul unei alte epoci. Pentru Sfântul Apostol Pavel, dar și pentru gândirea creștină autentică, momentul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu este centrul tuturor celorlalte evenimente istorice. Trecutul și viitorul primesc sens numai în lumina acestui eveniment unic și irepetabil. Prin Nașterea Mântuitorului, a mai adăugat Chiriarhul Eparhiei Giurgiului, se deschide orizontul larg și luminos al învățăturii creștine, îndreptat spre cinstirea și înălțarea ființei umane, către valorile nemuritoare ale adevărului și dreptății, ale dragostei și sfințeniei, ale demnității și păcii. În acest tărâm ne-a adus întruparea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca făpturi noi, ca ,,fii ai harului’, ,,sub ceruri noi și pământ nou’, a încheiat Preasfinția Sa.

La final,Preasfinția Sa a adresat tuturor credincioșilor urări de sănătate, îndemnându-i să prăznuiască Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului, ale Tăierii Împrejur și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii alături de familie, de cei dragi și apropiați, în Sfânta Biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente