Postul – lecții din predica de pe munte

Neîmpărtășirea cu această Sfântă Taină e ca și cum am refuza să cerem indicații într-un loc necunoscut: am putem găsi drumul din întâmplare, dar șansele sunt mici pentru că povara noastră este grea și drumul este înșelător și plin de vrăjmași.

„Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală; ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns: și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție”( Matei 6, 16-18).

Ce este Postul? Astăzi, conform celor mai utilizate definiții, postul este o perioadă de abstinență, totală sau parțială, de la mâncare. În esență, este o dietă. Dacă nu este înțeles ca dietă, este deseori considerat o perioadă de renunțare la unele plăceri pe care le avem, precum televizorul, ciocolata, etc. Înțelegerea creștină – și mai ales cea Ortodoxă – a postului este, cu toate acestea, mult mai complexă decât „renunțarea” la ceva.

Așadar, ce este Postul? Desigur, în timpul postului renunțăm la anumite alimente precum carnea, lactatele, fiind o parte importantă a călătoriei noastre de-a lungul postului, care nu trebuie uitată sau neglijată; ajutând trupul să devină mai ușor și mai puțin îngreuiat de mâncăruri grele, așa încât să se poată ridica mai ușor la rugăciune și alte activități ziditoare de suflet. Abstinența de la mâncare, deși absolut necesară, nu este un scop în sine, ci doar o poartă spre scopuri mai înalte.

Postul este mai întâi de toate o încercare de a trăi, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, aproape de perfecțiune, de idealul creștin; este o reîntoarcere la fundamentul umanității de dinainte de cădere. În Rai, omul nu se îngrijea de mâncare sau de necesitățile trupului. Scopul existenței sale era să conlucreze cu harul lui Dumnezeu prin aproprierea de El, încredințându-se în chip complet Proniei Divine. Odată cu căderea, omul a pierdut din vedere această dependență a lui de Dumnezeu, și a devenit prea îngrijorat de necesitățile trupului, ajungând la un punct în care acestea îi sufocă întreaga existență.

Postul este un exercițiu menit să ne ajute să scăpăm de aceste legături ale necesităților materiale așa încât să ne îndreptăm eforturile spre zidirea spirituală. Aceasta implică o lepădare de cele lumești (adică de patimi) prin post care trebuie împreunat cu o preocupare mai riguroasă spre a atinge o apropiere de Dumnezeu prin lucrări duhovnicești. Un post desăvârșit se sprijină pe trei stâlpi: postul, rugăciunea și milostenia, așa cum ne-a descoperit Hristos Însuși în predica de pe munte (cf. Matei 6, 1-18).

Primul stâlp: Postul.

„Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală; ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns: și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” ( Matei 6, 16-18).

Postul ar trebui să fie mai întâi de toate o mare bucurie, nu o povară, nu o pedeapsă nedorită pentru păcatele noastre, ci mai degrabă o renunțare asumată de bunăvoie ca un exercițiu indispensabil care îl zidește pe om în Hristos. Postim nu pentru că trebuie ci pentru că ne dorim asta. Dumnezeu dă porunca dar ne respectă libertatea. Faptul că alegem de bunăvoie să postim ar trebui să ne aducă bucurie nu lacrimi, pentru că atunci când urmăm Domnului suntem în comuniune cu El. „De Mă iubiți, păziți poruncile Mele” (Ioan 14, 15).

Postul nu se dorește a fi o competiție ci mai degrabă o lucrare personală, o realizare intimă care ne ajută în cele din urmă să redescoperim cine suntem și cum ne raportăm față de ceilalți și față de întreaga lume materială. Exercițiul ascetic al postului restaurează sensul lucrurilor. Dacă cineva abuzează de un anumit aliment de exemplu, după o vreme acesta devine obișnuit, nesatisfăcător și nu ne mai atrage în nici un fel. Pe de altă parte, dacă cineva postește o perioadă, chiar și cele mai simple feluri de mâncare, își recapătă gustul lor natural, textura, savoarea, și ne putem bucura din nou de ele. La fel este cazul pentru toate cele de la care ne abținem în perioada postului potrivit învățăturilor vechi ale Bisericii. Aceasta este una dintre cele mai mari recompense pe care ni le oferă postul care poate înțeles doar prin strădania personală.

Al doilea stâlp: Milostenia.

„Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta: ca milostenia ta să fie într-ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție”(Matei, 6, 1-4).

Milosteniile sunt o dovadă a iubirii noastre pentru Dumnezeu exprimată prin dragostea față de aproapele. În dragostea noastră față de Dumnezeu și de aproapele se regăsește întreaga lege a lui Dumnezeu (Mt. 22, 40). Nimeni nu poate să-L iubească pe Dumnezeu fără să-și iubească aproapele care este creat, ca noi toți, după chipul lui Dumnezeu. Cinstindu-l pe El îl cinstim pe Dumnezeu.

De multe ori însă, scopul milosteniei poate fi denaturat așa încât aceasta își pierde sensul. Unii pot face milostenie așa încât alții să vadă și să-i cinstească, alții spre a câștiga un oarecare statut lumesc, sau doar pentru a-și demonstra superioritatea. Așadar toate eforturile lor sunt în van și răsplata lor temporară, pierzând astfel răsplata mai mare care este în ceruri.

Milostenia, ca și postul, face parte din călătoria noastră personală spre Dumnezeu, care ar trebui să se facă cu singurul scop de a ne apropia pe noi de Dumnezeu prin împlinirea poruncii iubirii. Este vorba despre noi, de a învăța cum să iubim, să devenim mai plini de compasiune, să ne sacrificăm mai mult, următori făcându-ne exemplului lui Hristos Care a sacrificat totul pentru noi. Este despre cum ar trebui să devenim mai asemenea Lui. De aceea milostenia trebuie să fie o lucrare personală nu o oportunitate de laudă.

Al treilea stâlp: Rugăciunea

„Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El. Deci voi așa să vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; Vie împărăția Ta; Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi; Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin! Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”(Mt. 6, 5-15)

Pe lângă rugăciunea lui Iisus, cea mai cunoscută rugăciune a creștinismului, descoperim aici că, la fel ca postul și milostenia, rugăciunea este o conversație personală cu Dumnezeu. Rugăciunea nu înseamnă să ne strigăm pe străzi dragostea către Dumnezeu ci să-L găsim pe Dumnezeu în noi, după ce am închis ușa inimii noastre, în liniștea unei rugăciuni simple. Acesta face ca rugăciunea să fie o lucrare foarte personală și o experiență greu de împărțit cu alții. Acesta este motivul pentru care ori de câte ori erau întrebați cum să ne rugăm, Sfinții Părinți ne dădeau mai degrabă o poruncă decât o explicație: „Rugați-vă și rugăciunea vă va învăța cum să vă rugați”. Acesta nu înseamnă că nu trebuie să participăm la rugăciunea în comun, după regulile stabilite de Tipicul Bisericesc, iar Postul Mare ne oferă numeroase oportunități de care ar trebui să profităm, ci este o invitație să facem încă un pas în întâlnirea noastră personală cu Dumnezeu, în intimitatea colțului nostru de rugăciune de acasă.

Aici, nestânjeniți de privirile altor oameni, putem descoperi alt aspect important al rugăciunii scos în evidență mai ales în timpul postului: importanța implicării trupului în rugăciune. Omul nu este doar suflet ci și trup, așa că pentru a ne ruga cu adevărat, pentru a ne ruga cu toată ființa este necesar să implicăm și trupul în rugăciune prin îngenunchieri, metanii etc. În acest fel, omul întreg îl slăvește pe Dumnezeu luând parte la nevoința ascetică.

Al patrulea stâlp

O casă este mult mai stabilă cu patru stâlpi. Așadar, la cei trei stâlpi de mai sus, pentru mai multă stabilitate, ar trebui să-l adăugăm pe al patrulea: pocăința. Iisus Hristos a vorbit despre pocăință încă de la începutul activității Sale misionare. Motivul pentru care a făcut aceasta e foarte simplu: nu putem merge pe drumul desăvârșirii proprii în Noul Legământ cu același bagaj pe care îl purtam în cel vechi, trebuie să existe o schimbare. Pocăința ne ajută să scăpăm de bagajul de confuzie, neînțelegeri, greșeli, neclarități, patimi bolnăvicioase și așa mai departe. Aceasta implică examinarea conștiinței noastre cu o anumită conștiinciozitate bazându-ne pe poruncile lui Hristos prin participarea la Sfânta Taină a Spovedaniei, o altă întâlnire personală și intimă cu Dumnezeu.

Spovedania este o reflexie sinceră a felului exact în care suntem, nu a felului în care ne închipuim că suntem când ne privim în oglindă dimineața. Spovedania se referă la găsirea curajului de a avea atât de multă încrederea în cineva (adică în Dumnezeu, nu în duhovnic care este doar un martor) atât de mult încât să ne arătăm vulnerabilitatea și partea noastră cea întunecată de păcat. Există doar un singur mod de a progresa, de a conștientiza cât de slabi suntem ca oameni așa încât să devenim mai puternici în Hristos. Când ne ridicăm de la Sfânta Taină a Spovedaniei, netulburați de greutatea conștiinței noastre și primind povețele necesare pentru călătoria noastră, putem privi cu încredere spre un viitor care ne ridică spre Dumnezeu.

Neîmpărtășirea cu această Sfântă Taină e ca și cum am refuza să cerem indicații într-un loc necunoscut: am putem găsi drumul din întâmplare, dar șansele sunt mici pentru că povara noastră este grea și drumul este înșelător și plin de vrăjmași.

O întâlnire intimă cu Dumnezeu

Postul, Milostenia, Rugăciunea, Pocăința. Acestea sunt fundamentele vieții noastre în Hristos pe care ar trebui să le lucrăm în toată vremea, nu doar pe durata Postului. Postul este ca o tabără de antrenament, un efort concentrat care e menit să ne dezvolte dorința de a fi mai responsabili în ceea ce privește urcușul nostru duhovnicesc. Nu suntem mântuiți doar prin acestea, dar ele ne ajută să fim mai deschiși harului lui Dumnezeu, să Îl înțelegem mai mult nu doar prin exercițiu intelectual ci prin comuniune directă.

Postul este o călătorie spre o întâlnire intimă cu Dumnezeu care are loc nu într-o galaxie îndepărtată, ci în centrul ființei noastre: în inima noastră. Prin mijloacele sale terapeutice variate, postul ajută al medierea acestei întâlniri și ne restaurează în harul lui Dumnezeu. Călătoria Postului este o călătorie a redescoperirii personale, este o reîntoarcere la identitatea noastră firească, este o căutare ce are ca scop recâștigarea slavei pe care am pierdut-o prin păcat și egoism dar pe care o recâștigăm prin virtuți și milă obținute prin comuniunea cu Hristos.

(Informații preluate de pe www.doxologia.ro)

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…