Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un tată iubitor, a izvodit leacul postului, ca să ne desprindă și de plăceri și să ne și ducă de la grijile lumești la lucrarea celor duhovnicești.
Avem Stăpân blând și iubitor de oameni și nu ne cere lucruri peste puterea noastră. Nici nu ne cere să ne abținem de la mâncări și să postim așa de dragul postului, nici pentru asta să stăm nemâncați, ci ca să ne desprindem de lucrurile cele lumești și să folosim tot răgazul cu cele duhovnicești.
Că dacă ne-am rândui viața noastră cu mintea trează, dacă am întrebuința tot răgazul vieții noastre cu cele duhovnicești și am mânca atâta doar ca să plinim nevoia numai și am cheltui toată viața noastră în fapte bune, nici n-am mai avea nevoie de ajutorul pe care ni-l dă postul.
Dar pentru că firea omenească e trândavă și se îndreaptă mai degrabă spre tihnă și plăceri, de aceea Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un tată iubitor, a izvodit leacul postului, ca să ne desprindă și de plăceri și să ne și ducă de la grijile lumești la lucrarea celor duhovnicești.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, I, în col. PSB, vol. 21, p. 116)
