Compania Națională Poșta Română SA împreună cu Primăria Municipiului București, Ministerul Mediului și Pădurilor – Comisariatul Regional București al Gărzii Naționale de Mediu și Grădina Zoologică București au organizat ieri, 9 august, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Grădinilor Zoologice și a Parcurilor, informează „Ziarul Lumina”.
‘Până pe 14 august, clienții CN Poșta Română SA, locuitorii municipiului București, precum și alți iubitori ai naturii, pasionați de ornitologie din țară au posibilitatea de a-și petrece clipe de relaxare într-un mediu plăcut, puternic oxigenat, plin de referințe cu privire la viețuitoarele Grădinii Zoologice, la locul pe care acestea îl ocupă în echilibrul lanțului trofic, precum și al habitatului originar. Poșta Română a organizat, la Grădina Zoologică din București, un colț al Istoriei Poștei și al timbrelor de valoare emise pe teritoriul țării noastre, unde sunt expuse mai multe exponate aflate în custodia Muzeului Național Filatelic. La intrarea în Grădina Zoologică, Compania Națională Poșta Română SA a organizat un Oficiu Poștal itinerant care vinde timbre, cărți poștale și plicuri tematice. Pentru a învăța copiii și tinerii cu sentimentul de întrajutorare și dragoste față de semeni, accesul în Grădina Zoologică face prin donarea la intrare a unui număr de minimum 5 (cinci) timbre care au ca temă animalele și mediul înconjurător. Timbrele adunate, așezate în clasoare, vor fi donate școlilor din mediul rural’, a declarat Nicoleta Micu, șef Relații Publice – Poșta Română.
Cu ocazia acestui eveniment, 90 de copii, beneficiari ai centrului de cateheză al Bisericii ‘Sfântul Dimitrie’, din localitatea Coșereni, jud. Ialomița, au mers ieri într-o excursie gratuită, oferită de Poșta Română în colaborare cu Primăria Coșereni, la Grădina Zoologică și la Muzeul Cotroceni.