Portret de voluntar, la Bacău

La Colegiul Tehnic ‘Anghel Saligny’ din Bacău a avut loc joi, 28 iunie, workshopul ‘Portret de voluntar’. Workshopul face parte din activitățile susținute în cadrul proiectului FORTE – Formare Trainică pentru Parteneriat Social, finanțat prin fonduri europene – POSDRU, susținut de personalul Centrului de Excelență în Dezvoltarea Resurselor Umane – CEDRU-Bacău, informează „Ziarul Lumina”. Lucrările s-au desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și au fost coordonate de pr. Ionuț Căsaneanu, în prezența a 33 de elevi și profesori din cadrul Colegiului Tehnic ‘Anghel Saligny’.

‘Tema întâlnirii a fost sugestiv aleasă, mai ales că, odată cu începerea vacanței de vară, elevii vor avea mai mult timp liber la dispoziție și posibilitatea de a se implica în activități organizate de voluntariat în folosul comunității. Subiectele abordate în cadrul workshopului au fost: definiția voluntariatului, cine poate deveni voluntar, tipuri de activități de voluntariat, responsabilitățile și drepturile voluntarului și exemple de centre de voluntariat sau ONG-uri din municipiul Bacău’, a spus pr. Liviu Burlacu, consilier adicție în cadrul Centrului ‘Izvorul Tămăduirii’ din Bacău.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…