Popoarele Învierii

Nici un eveniment din istorie nu a marcat atât de profund societatea umană cum a făcut-o Evanghelia mântuirii în Hristos cel înviat din morți. Cu toate că, în timpurile mesianice, rânduielile omenești nu aveau capacitatea de a acorda un loc în agenda socială pentru Învierea Domnului.

Așa precum nu s-a găsit un loc în casă, la Betleem, pentru Fecioara Maria care se pregătea să nască pe Mesia, după răstignirea Mântuitorului Hristos, puternicii zilei s-au străduit să șteargă orice urmă a prezenței Domnului din evidențele lor și din sufletele oamenilor. Mormântul Domnului din grădina Ghetsimani era străjuit de ostași înarmați, ca să se rupă orice legătură cu lumea noastră de aici. Morții cu morții, viii cu viii, ar cugeta senin Eclesiastul. Însă îngerul Domnului îi răspunde: Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus (Marcu 16, 6).

Cel care odinioară hrănea mulțimile în pustie, care vindeca pe bolnavi în mijlocul multor admiratori, intra triumfal în Ierusalim, întâmpinat cu stâlpări de finic și cântarea Osana, se află acum, în taina nopții, în singurătatea umană plină de comuniune divină. Învierea Domnului este copleșitoare și orice descriere a evenimentului care schimbă istoria lumii este neputincioasă. Nici epoca cinematografului, nici cea a televiziunii sau a computerelor nu au putut reda o imagine satisfăcătoare a ceea ce au experiat Femeile mironosițe în dimineața Învierii Domnului. Departe de agenda publică, se înfăptuia cea mai măreață lucrare de schimbare, din interior, a întregului neam omenesc, transfigurat în persoana divino-umană a Mântuitorului înviat.

Împărăția lui Dumnezeu și-a lăsat pecetea veșniciei în piatra Sfântului Mormânt de la Ierusalim, simbolizată până la marginile lumii de altarele bisericilor creștine. Lumina lui Hristos este mai presus de împărățiile pământești, biruința Lui asupra morții arată că statornicia și perpetuitatea se dobândesc numai prin comuniunea cu Cel veșnic viu. Însăși icoana Învierii ne transmite pacea și bucuria ce vin de sus, din ceruri. Puterea Mântuitorului înviat sfărâmă porțile iadului și ridică pe cei drepți întru slava Tatălui. El nu ridică pe oameni unii împotriva altora, ci îi cheamă pe fiecare în parte și împreună dintre neamuri să primească lumină și să o dăruiască tuturor.

După Învierea Sa din morți, Mântuitorul Hristos se ridică deasupra planului conflictelor interumane. El se arată când voiește și cui voiește. Respectă libertatea tuturor, chiar a celor care L-au disprețuit, L-au urât și L-au răstignit. Intră prin ușile încuiate, călătorește pe calea către Emaus împreună cu Luca și Cleopa, le deschide lor ochii duhului la frângerea pâinii.

Blândețea slavei Sale este tulburătoare pentru tot ceea ce înseamnă zgomotul istoriei umane. Această blândețe divină a dat apoi forța Bisericii, însuflețită de Duhul Sfânt, prin lumina Învierii.

Chiar dacă oamenii vor să-și organizeze viața în mod autonom, ignorând sau uitând prezența lui Dumnezeu în creația Sa, Învierea Domnului a pus într-o relație înnoită cerul și pământul. Cine uită să sărbătorească Învierea Domnului se întoarce către Cruce. Iar Crucea, fără prezența lui Hristos, este doar suferință și moarte.

Anul acesta, când data Paștilor este comună pentru toți creștinii de pe pământ, avem o șansă în plus să trăim Învierea ca sărbătoare a speranței și a bucuriei curate, care leagă mereu cerul de pământ. Sub același cer, popoarele Învierii cântă astăzi împreună: Hristos a înviat! (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 24 aprilie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente