Popas arhieresc la parohia Aradul Nou din Protopopiatul Arad

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a poposit în seara zilei de 15 august la parohia Aradul Nou din protopopiatul Arad, informează episcopiaaradului.ro. Evenimentul așteptat de către enoriașii parohiei și de invitați a încheiat un itinerar istovitor. Acesta a început în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului cu săvârșirea Vecerniei cu priveghere și a continuat cu pelerinajul pe Drumul Crucii la mânăstirea Hodoș-Bodrog, iar apoi cu orele lungi de priveghere și slujbele din noapte la mânăstirea Arad-Gai, urmate de slujirea Sfintei Liturghii de hram, din nou la mânăstirea Bodrog, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului și de slujirea Vecerniei de hram, la parohia Firiteaz, protopopiatul Arad, Chiriarhul fost întâmpinat de către un ales sobor de preoți și de mulțimea enoriașilor, la biserica parohială cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din cartierul Aradul Nou.

După slujba Vecerniei a avut loc aici instalarea noului preot paroh Teodor Faur. Preacucernicia sa este totodată și noul Consilier economic al Sfintei Arhiepiscopii a Aradului. În cadrul festivității de investire în noua misiune, la care au participat membrii Permanenței Consiliului Eparhial, exarhul mânăstirilor din eparhia Devei, P. Cuv. Arhimandrit Visarion Neag, de asemenea prefectul Județului Arad și alți invitați, Părintele dr. Nicu Breda, noul protopop al Aradului a înmânat părintelui Teodor Faur Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, cheile bisericii, evidențiind simbolismul acestora pentru cel căruia i se încredințează și a urat noului paroh îndelungată păstorire cu realizări multiple.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…