Pomenirea și prețuirea celor ce s-au jertfit pentru libertate

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat după oficierea slujbei de pomenire a eroilor Revoluției din Decembrie 1989, în Catedrala patriarhală, miercuri, 22 decembrie 2010:

Unde este Duhul lui Dumnezeu,

acolo este libertatea

(II Corinteni 3, 17)

Revoluția română din decembrie 1989, care a fost, în același timp, jertfă și bucurie, cruce și înviere, a adus poporului nostru oprimat și umilit darul sfânt al libertății.

Libertatea umană este un dat fundamental al definiției omului ca ființă rațională creată după chipul lui Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul Universului. Așadar, persoana umană rațională, liberă și iubitoare este imaginea creată a Persoanei divine necreate (Cf. Facere 1, 26).

Omul, în ceea ce are el mai esențial și mai particular, nu se definește în raport cu vreun element al lumii materiale în care a fost creat, ci în raport cu Dumnezeu Creatorul, Cel veșnic viu. De aceea, omul dorește viața veșnică, adică să cunoască infinitatea, eternitatea și plinătatea vieții și a iubirii. Această aspirație a omului după viață și iubire eternă ne arată darul libertății ca fiind premisă a unei comuniuni personale eterne de viață și iubire cu Dumnezeu și cu semenii, fără constrângere și fără pierdere a identității sale.

Adevărata libertate este dar al Duhului Sfânt (Cf. II Corinteni 3, 17) care trebuie cultivat pentru ca viața să fie comuniune și bucurie sfântă, întrucât Duhul Sfânt este Duhul Adevărului (Cf. Ioan 15, 26), Duhul păcii și al comuniunii de iubire (Cf. II Corinteni 13, 13; Efeseni 4, 3 6). În acest sens, Duhul Sfânt, ca Duh al libertății, se manifestă în viața oamenilor și ca dreptate, pace și bucurie (Cf. Romani 14, 17), adică libertate sfântă de a săvârși binele și de a căuta sfințenia.

În decembrie 1989, mulți români, mai ales tineri, au simțit prezența lui Dumnezeu în momentul eliberării poporului de comunismul ateu și opresiv. De aceea, în mod spontan, au strigat în multe locuri din țară: „Dumnezeu este cu noi!” sau „Murim și apoi vom fi liberi!„. Prin urmare, actul de comemorare a eroilor din decembrie 1989, majoritatea tineri, care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român, este un act de recunoștință și prețuire a jertfelniciei lor. Pomenirea lor în stare de rugăciune sau comuniune spirituală este expresia cea mai reală și profundă a cultivării legăturii noastre de iubire fraternă cu ei, iubire mai tare decât moartea trupului și opacitatea mormântului. Iar dacă nu-i pomenim îi îngropăm în uitarea noastră. Pomenirea lor în rugăciune, adică în prezența și lumina iubirii milostive a lui Dumnezeu este și un act de speranță pentru odihna lor în iubirea lui Hristos, Cel ce a fost pe nedrept ucis de oameni, dar înviat de Dumnezeu și rânduit a fi Judecătorul viilor și al morților. În acest sens, pomenirea eroilor în nădejdea Învierii este și nădejdea recunoașterii demnității lor și nădejdea împlinirii dreptății pentru ei.

În timpul persecuției comunisto – ateiste, la fel ca în alte țări din Europa răsăriteană, și în țara noastră au murit o mulțime de clerici și laici în închisori sau au suferit pentru credința lor în Dumnezeu și pentru că doreau să fie liberi. Acești martiri și mărturisitori ai credinței în Dumnezeu și ai luptei pentru libertate și demnitate națională sunt pomeniți azi, în mod deosebit în rugăciunile Bisericii noastre, dar și la fiecare Sfântă Liturghie. Jertfa lor pentru libertate și demnitate națională trebuie să fie izvor de inspirație și înnoire pentru viața noastră ca români credincioși. Ei ne cheamă astăzi să nu despărțim darul libertății de darul iubirii de Dumnezeu și de oameni. Să nu despărțim libertatea de responsabilitate și demnitate.

Cultivarea și folosirea darului sfânt al libertății necesită o maturizare spirituală permanentă a conștiințelor și a inimilor, având în vedere că pentru noi, creștinii, îndată după dobândirea libertății urmează întrebarea: ce am făcut sau ce facem cu libertatea noastră?

Valoarea reală a libertății noastre se măsoară potrivit cu mulțimea faptelor noastre bune săvârșite în mod liber și responsabil, pentru a crește spiritual în bunătate și generozitate.

Dacă libertatea politică sau socială nu este unită cu responsabilitatea morală pentru apărarea vieții umane individuale și colective, libertatea devine autodegradare. De aceea, Sfântul Apostol Petru, cunoscând bine pericolul permanent al pervertirii sau al degradării libertății omului îi avertizează pe creștini: „Nu folosiți libertatea ca pe un acoperământ al răutății!” (I Petru 2, 16)

Libertatea ca „acoperământ al răutății” se vede astăzi mai ales în răul pe care și-l face omul însuși prin degradarea sănătății sale, prin slăbirea comuniunii din familie, prin diminuarea solidarității sociale și a unității naționale. O eliberare a unei țări de o dictatură politică nu devine automat pentru cetățenii ei și o eliberare de tirania patimilor egoiste ale lăcomiei după profit material care îmbogățește pe unii și sărăcește pe alții, și ale goanei după putere de stăpânire care înalță pe unii și umilește pe alții. De aceea, sfinții Bisericii ne învață că libertatea deplină nu se rezumă la libertatea politică sau socială, ci ea trebuie să fie și eliberare spirituală de patimile egoiste (lăcomie, orgoliu, invidie, lenevire ș.a.). Prin urmare, lupta pentru dobândirea și cultivarea libertății sociale (libertate de conștiință și religioasă, de exprimare, de asociere și circulație ș.a.) trebuie completată cu libertatea spirituală de-a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, libertatea de a fi harnic și darnic, libertatea de a fi drept și cinstit, libertatea de a fi omenos și generos, sincer și milostiv; pe scurt: libertatea omului de a cunoaște pe Dumnezeu și de a se asemăna cu Dumnezeu Cel sfânt și bun.

Din păcate, multe din aceste componente ale libertății interioare sau spirituale nu mai sunt astăzi un ideal al societății secularizate, care din cauza deficitului ei de transcendență se adâncește în deficitul ei de umanitate cu riscul de a atinge demonicul. Iată de ce avem mare nevoie de credință puternică, multă speranță și iubire curată, care se nasc din rugăciune și se arată în fapte bune. Numai astfel vom cinsti cum se cuvine memoria celor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, prosperitatea și demnitatea poporului român.

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente