Pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor

Biserica Ortodoxă a pomenit-o la data de 4 decembrie pe Sfânta Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea celor care lucrează în mine. Parohia Minieri din comuna prahoveană Filipeștii de Pădure și-a sărbătorit cu această ocazie hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților. Preasfinția Sa a ținut și un cuvânt de învățătură, informează TRINITAS TV.

„O tânără care în loc să iubească lumea a dorit și a iubit mai degrabă moartea decât să-și piardă sufletul ei. A înțeles, insuflată fiind de Dumnezeu, că sufletul contează mai mult decât trupul”, a spus Preasfinția Sa.

Localitatea Minieri a fost întemeiată de foști lucrători de la Mina „Filipeștii de Pădure”. Parohia a fost înființată în 1990, iar construirea bisericii a început abia după 6 ani. De curând au fost finalizate și lucrările de pictură.

„Așa cum minerul scoate lumină din pământ așa și Sfânta pe care o prăznuim astăzi a adus lumină celor care o înconjurau și celor care i-au auzit, i-au reținut învățătura și zelul pentru Hristos”, a spus Pr. Ioan Iordache, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Polihroniu pentru Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel. La final, după datină, a fost săvârșit parastasul pentru ctitorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice.

Comentarii Facebook


Știri recente