Pomenirea Sfântului Prooroc Daniel și a Cuviosului Daniil Sihastrul

Biserica Ortodoxă îl pomenește în fiecare an la 17 decembrie, pe Sfântul Prooroc Daniel. Apărător al dreptei credințe în Vechiul Testament, Sfântul este prăznuit cu șapte zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului întrucât se trăgea din seminția lui David, aceeași din care făceau parte și rudele după neam ale Mântuitorului, informează TRINITAS TV.

„Sfântul Prooroc Daniel este unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament. Pentru ca el a fost primul prooroc din exilul babilonic este considerat, ca și Moise, acel om în care s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu în afara Țării Sfinte”, a spus părintele prof. dr. Ioan Caraza de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

Pe 18 decembrie, Biserica noastră face și pomenirea Cuviosului Daniil Sihastrul. Originar dintr-un sat de lângă Rădăuți, Cuviosul Daniil a îmbrățișat de tânăr viața monahală, devenind, în secolul al XV-lea, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Moldovei. Printre cei care-i ascultau învățăturile și veneau la chilia sa se afla și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

„Întâlnirea dintre acest Cuvios și Ștefan cel Mare a fost providențială pentru că a rămas ca duhovnic al domnitorului. Noi știm că domnitorul era cu foarte multă acrivie în legătura cu cele sfinte și acest lucru se datorează în mare parte și Cuviosului Daniil Sihastrul care a devenit sfânt”, a spus arhim. Dimitrie Irimia, Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Spiridon Nou” din București.

Mormântul Cuviosului Daniil Sihastrul se află în biserica Mănăstirii Voroneț, așezământ monahal unde și-a petrecut ultimii ani din viață.

Comentarii Facebook


Știri recente