Pomenirea Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel

Luni, 26 iulie, este ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, prilej de mare sărbătoare pentru credincioșii eparhiei Argeșului și Muscelului. La Mănăstirea argeșeană Cetățuia, acolo unde se păstrează moaștele sfântului, va fi oficiată cu acest prilej Sfânta Liturghie arhierească, informează TRINITAS TV.

„Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a fixat prăznuirea sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel pe 26 iulie și bucuria noastră a fost foarte mare, deoarece când noi ne gândeam care să fie titlul sărbătorii Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că ar fi cel mai potrivit ‘Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel’ și așa a rămas și s-a scris în calendar. Anul acesta pregătirile pentru cinstirea sfântului ne-am gândit să fie special, în sensul că spațiul de slujbă va fi la poalele muntelui, la Valea Chiliilor unde a viețuit Sfântul pentru a nu mai urca la schit sus, deoarece este primejdios”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel este unul dintre cei mai renumiți sihaștri care au trăit și s-au rugat în Valea Chiliilor, în primele decenii ale secolului al XVII-lea.

Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a avut loc anul trecut, pe 26 septembrie, odată cu ridicarea eparhiei Argeșului și Muscelului la rangul de Arhiepiscopie.

Comentarii Facebook


Știri recente