Pomenirea Eroilor Revoluției Române la București

Zilele acestea, la cimitirele, monumentele și troițele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga țară se înalță rugăciuni de pomenire a celor care, în urmă cu 21 de ani, și-au dat viața pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român.

Un parastas în memoria victimelor căzute în timpul Revoluției Române din decembrie 1989 a fost oficiat astăzi, 21 decembrie, și în Cimitirul Eroii Revoluției din Capitală, informează TRINITAS TV.

După intonarea Imnului de stat, slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți ai Garnizoanei București.

„Aceste zile sunt pentru cei care au căzut în Revoluția din 1989 și este foarte important să nu-i uităm pentru că cei care au prins perioada de dinainte pot să compare și să-și dea răspunsul singuri”, a spus Pr. Petre Moise, coordonatorul preoților de cimitire din București.

Manifestarea dedicată eroilor neamului a continuat cu ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori din partea Administrației Prezidențiale și a Guvernului României, a instituțiilor publice din Capitală, Corpului Diplomatic, primăriilor de sectoare, a asociațiilor veteranilor de război, partidelor, precum și din partea altor instituții și asociații din țară. Garda de onoare a fost formată din militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

La comemorare au participat autorități, foști revoluționari și rude ale victimelor Revoluției.

La Catedrala patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia o slujbă de pomenire mâine, de la ora 12.00, după Sfânta Liturghie.

Comentarii Facebook


Știri recente