Pomenirea celor adormiți în Postul Mare

Grija pentru sufletele celor răposați este o datorie creștină și, totodată, un act de civilitate. Biserica Ortodoxă a rânduit, pe tot parcursul anului, zile speciale de rugăciune pentru cei trecuți la Domnul. În Postul Mare, credincioșii merg la biserică și fac parastase sâmbăta, începând cu Sâmbăta Sfântului Teodor și până la Sâmbăta lui Lazăr.

„În Postul Mare sâmbetele care sunt rânduite pentru pomenirea generală a morților sunt sâmbetele a doua, a treia și a patra pentru că în prima sâmbătă, în a cincea și a șasea din Postul Mare se face pomenirea unor evenimente sau a unor anumitor persoane care au avut un rol important în viața Bisericii. În prima sâmbătă se face pomenirea Sfântului Teodor, cel care a făcut minunea cu grâul fiert dat credincioșilor pentru a nu se mai închina la idoli și a salva poporul de la această închinare deșartă. A cincea sâmbătă este dedicată în mod special Maicii Domnului pentru că se săvârșește Denia Acatistului Bunei Vestiri, iar în a șasea sâmbătă se face pomenirea Învierii lui Lazăr de către Mântuitorul Hristos. În a șaptea sâmbătă din Postul Mare facem pomenirea îngropării Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Care șade în mormânt pentru ca să învie a treia zi”, a explicat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Așa cum, în această perioadă a Postului, ne îngrijim mai mult de hrana sufletului, la fel trebuie să ne îngrijim și de sufletele celor trecuți la Domnul.

„Dacă noi cei care suntem în Biserica aceasta luptătoare aprofundăm rugăciunea, intensificăm postul și nevoințele pentru salvarea sufletelor noastre, totodată, trebuie să ne îngrijim și de sufletele celor plecați din lumea aceasta, de sufletele rudelor noastre, ale prietenilor noștri, deoarece și aceste suflete au nevoie de rugăciune, de milostenie pe care noi o facem în numele lor ca Dumnezeu să-i ierte și să-i rânduiască în corturile drepților, în Împărăția Sa cerească”, a mai adăugat Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul.

În afara sâmbetelor din Postul Mare, se face pomenirea de obște pentru cei trecuți la Domnul în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți și în sâmbăta care precede Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.

Comentarii Facebook


Știri recente