Pomenirea celor 318 Sfinți Părinți care au participat la primul Sinod ecumenic

Biserica Ortodoxă îi cinstește astăzi, în a VII-a duminică după Sfintele Paști, pe cei 318 Sfinți Părinți care au participat la primul Sinod ecumenic. Acesta s-a desfășurat în anul 325, în orașul Niceea, printre cei prezenți numărându-se și ierarhi de pe teritoriul de acum al țării noastre.

„Între semnatarii hotărârilor doctrinare și canonice se numără și doi ierarhi de pe teritoriul de astăzi al României. Este vorba de Scitanul, cum este menționat de Eusebiu de Cezareea, Marcu Tomensis, așa cum a fost identificat de către istorici, și Teofil episcopul Goților care își avea reședința în zona de astăzi a județului Buzău” a precizat Pr. Prof. Dr. Adrian Gabor de la Catedra de Teologie istorică a Facultății de Teologie ortodoxă din București.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare a hotărât să organizeze primul sinod ecumenic la Niceea, pe cheltuiala imperiului, fiind invitați toți marii ierarhi ai Bisericii Creștine din Răsărit și din Apus.

Sinodul I ecumenic, prima adunare a episcopilor din întreaga Biserică, a rămas în istorie ca un model privind adoptarea deciziilor majore care privesc drepta credință și unitatea Bisericii.

În cadrul Slujbei Sfintei Liturghii s-a citit pericopa scripturistică desprinsă din capitolul al XVII-lea al Evangheliei după Sfântul Apostol Ioan, versetele de la 1 la 13. Pericopa evanghelică ne reamintește rugăciunea înălțată de Mântuitorul Iisus Hristos către Tatăl, pentru Sine si pentru toți credincioșii, înainte de prinderea și răstignirea Sa. Tot astăzi, în bisericile ortodoxe au fost pomeniți Sfântul Apostol Ermie și Sfinții Mucenici Ermei, Eusebie și Haralambie.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente