Pomenire și filantropie la comemorarea a 200 de ani de la nașterea episcopului Ioan Popasu

Sâmbătă 20 decembrie 2008, la biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Caransebeș, Preasfințitul Episcop Lucian a săvârșit o slujbă de pomenire episcopului Ioan Popasu, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea celui dintâi ierarh ortodox român al Episcopiei Caransebeșului.

Episcopul Ioan Popasu s-a născut în 1808 în Brașov din tata Ioan și mama Stana, care au venit din România, din comuna Vălenii de Munte și s-au așezat în Brașov. Studiile gimnaziale le-a făcut la Gimnaziul săsesc din Brașov și la cel romano-catolic din Sibiu, iar studiile filozofice le-a absolvit la Liceul romano-catolic din Cluj în anul 1832.

După terminarea studiilor teologice fericitul episcop al Ardealului, Vasile Moga, l-a numit secretar și curând, în 9 martie 1837 l-a hirotonit întru diacon, iar patru zile după aceea preot. Îndată după hirotonire a fost ales de paroh la biserica din Brașov a Sfântului Nicolae și în mai 1837 a fost numit protopop în Brașov.

În anul 1863 a intrat în monahism și ca atare a fost înaintat la demnitatea de arhimandrit, denumindu-se și președinte al Consistoriului diecesei transilvane, pentru cazul absenței episcopului.

În Dieta transilvana a luat parte ca regalist, care l-a ales apoi în anul 1864 deputat la senatul imperial din Viena. Succedând străduințelor neobosite ale marelui Andrei Șaguna, reînființarea Mitropoliei și cu aceasta și reactivarea Episcopiei Caransebeșului, sinodul episcopesc al reînființatei mitropolii, respectiv arhiepiscopul și mitropolitul Andrei Șaguna, a propus Majestății Sale pe arhimandritul Popasu spre denumire de episcop al Caransebeșului, ceea ce a și urmat prin rezoluția din 6 iulie 1865.

După o bogată activitate de ctitorire a Eparhie Caransebeșului pe toate planurile de activitate, în anul 1887 la Duminica Tomii și-a serbat jubileul de 50 de ani de la hirotonirea sa întru preot, iar doi ani mai târziu s-a îmbolnăvit de bronșită și a murit în 5 februarie 1889. A fost înmormântat la biserica Sfântul Ioan înaintea ușilor împărătești, unde orașul Caransebeș i-a pus o piatră de marmură.

Slujba de pomenire săvârșită astăzi s-a făcut și pentru marele mitropolit Andrei Șaguna, părintele născător al Episcopiei Caransebeșului, care prin rânduiala proniei divine în aceeași zi, lună și an cu episcopul Ioan Popasu, 20 decembrie 1808.

În acest context, Preasfinția Sa Episcop Lucian amintea că suntem datori să ne arătăm recunoștința pentru Ierarhii care au făcut posibil ca românii din Banatul Montan să se poată ruga în limba și credința lor.

După slujba de pomenirea, prin grija Centrului social-filantropic al parohiei, bătrânii neputincioși care beneficiază de proiectul „Masa pe roți” a parohiei au primit daruri consistente de Crăciun din partea Ierarhului.

În încheiere Ierarhul și preoții au săvârșit o scurtă slujbă de pomenire pentru toți Ierarhii care odihnesc în curtea bisericii parohiale „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeș, necropola Ierarhilor Eparhiei.

www.episcopiacaransebesului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…