Polițiștii vâlceni au sărbătorit 190 de ani de existență

În fiecare an, în ziua de 25 martie, Poliția Română îmbracă haine de sărbătoare, motivația regăsind-o în istorie, mai precis acum 190 de ani, în timpul domniei lui Grigore Dimitrie Ghica, care înmâna la 1822, marelui Agă Mihăiță Filipescu steagul Agiei, legalizând funcționarea acestei instituții. De-a lungul vremii, slujbașii acestei instituții au purtat pe rând denumiri cum ar fi: ispravnic, vătaf de vânători, agă, milițian sau polițist, diferența este doar a veacurilor în care-și îndeplineau misiunile, comună fiindu-le datoria de-a îndepărta nelegiuirile.

Ca și în anii precedenți, și în 2012, conducerea IPJ Vâlcea a sărbătorit așa cum se cuvine cei 190 de ani de existență ai acestei instituții. Astăzi, 23 martie 2012, alături de polițiștii vâlceni și chestorul Dr. Ion Stoica, inspectorul șef al Poliției Județului Vâlcea, în sala Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea au mai fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și ai altor instituții din municipiu și județ. La eveniment a luat parte și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a ținut un cuvânt dedicat momentului aniversar, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Fiecare dintre invitați a ținut o scurtă alocuțiune punctând importanța acestei instituții pentru buna funcționare a societății. Domnul Petre Ungureanu, Prefectul Județului Vâlcea, a transmis mesajul Ministrului Administrației și Internelor – Gabriel Berca.

La finalul evenimentului, s-a dat citire cadrelor avansate în grad și s-au înmânat diplome.

Cu prilejul acestui moment aniversar, joi, 22 martie 2012, Inspectoratul Județean de Poliție a organizat ziua ‘Porților deschise’, manifestare ce a avut ca obiectiv vizitarea sediului poliției de către grupuri organizate cărora le-au fost prezentate echipajele din dotarea poliției vâlcene, serviciul criminalistic, dispeceratul, biroul de analiză și prevenire a criminalității, iar serviciul cazier a prezentat vizitatorilor o expoziție de obiecte confiscate în urma activității oamenilor legii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…