Policlinica Providența sfințită și inaugurată

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Mitropolitul Primat al Cehiei și Slovaciei și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan au sfințit și inaugurat, astăzi, 13 octombrie 2012, noul sediu al Policlinicii Centrului Medical „Providența” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În cuvântul de învățătură rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat bucuria conlucrării dintre cler și oamenii vieții medicale. Preafericirea Sa a arătat faptul că avem mare nevoie să unim știința medicală cu spiritualitatea ortodoxă, adică cu rugăciunea, deoarece doctorul tratează, dar Dumnezeu vindecă: „Vă felicităm pentru această lucrare. Mai întâi îl felicităm pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan și pe toți colaboratorii de la Centrul eparhial care au decis cumpărarea acestui spațiu, organizarea și dotarea lui și vă felicităm pe toți cei care vă osteniți aici. Ați zis bine ostenitori, nu angajați sau salariați, pentru că osteneala este răsplătită și în ceruri, potrivit Fericirii a noua care spune că plata voastră multă este în ceruri. Pentru această osteneală ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze și să răsplătească osteneala cu bucurie și cu binecuvântări pentru familiile și pentru toată activitatea dumneavoastră. Această conlucrare este o confirmare a credinței și vocației noastre. Dacă până acum au trecut pe aici 60 000 de pacienți înseamnă că este căutată Policlinica Providența și pentru că serviciile sunt de calitate superioară, dar și pentru că oamenii au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și această conlucrare trebuie apreciată”.

Spitalul „Providența” este prima și singura unitate medicală de acest gen din structura Bisericii Ortodoxe Române, oferind servicii medicale la un înalt standard de calitate în cadrul celor cinci secții de care dispune. A fost înființat în 1998, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei, fiind inaugurat în octombrie 2000, în prezența S.S. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a P.F. Părinte Patriarh Teoctist al României și a I.P.S. Părinte Daniel al Moldovei și Bucovinei.

Centrul Medical Providența a fost înființat tot în 1998, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu probleme financiare, aflate în suferință. Unitatea funcționează după principiile filantropiei creștine, promovând tradiția Bisericii, de dragoste și grijă față de bolnav.

Comentarii Facebook


Știri recente