Pocăința, leac și lumină a învierii sufletului

Pentru omul care pășește pe calea pocăinței și se întreabă la începutul acestei lucrări de străpungere a inimii cum anume trebuie să înceapă să-și plângă păcatele, Biserica îi așază ca dreptar, chiar din prima zi a postului, una dintre cele mai profunde rugăciuni ale Ortodoxiei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Cântările acestui canon actualizează chipuri de pocăință din Vechiul Testament ce îi apar credinciosului care participă la slujbă ca ilustrări ale propriilor sale patimi sau stări interioare. ‘Pe toți cei din Legea Veche i-am adus ție, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepților și fugi de păcatele celor ticăloși’, spune una din cântările canonului. Frumusețea acestei slujbe și mai ales pedagogia duhovnicească pe care o transmite adună an de an în biserici, încă din prima zi a Postului Mare, foarte mulți credincioși, care vor să-și curățească sufletul de păcate și să pornească pe drumul propriei învieri din moartea păcatului.

La Catedrala patriarhală din București, Canonul cel Mare a fost citit în prima zi a Postului Mare de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu toții îmbrăcați în veșminte de culoare închisă, ca semn al pocăinței. După cum ne informează Ziarul Lumina, Preafericirea Sa a vorbit credincioșilor despre viața Sfântului Andrei Criteanul și a explicat înțelesul și folosul Canonului cel Mare. ‘Acest bogat și frumos canon este deodată meditație biblică și rugăciune de pocăință. Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria sa conștiință, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăiește plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepților virtuoși, ci robia patimilor arătate în mulți păcătoși, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alții s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit. Cu inima plină de smerenia vameșului, cu strigătul de iertare al fiului risipitor și cu gândul la înfricoșătoarea judecată, despre care vorbesc evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arată deodată durerea și puterea pocăinței, leac și lumină a învierii sufletului din moartea păcatului’, a spus Patriarhul Bisericii noastre.

Preafericirea Sa a mai arătat că păcatul este alipirea sufletului de cele pământești, iar prin el se pierde frumusețea nevinovăției din Rai, se pustiește sufletul, se schimbă demnitatea omului în rușine, iar apropierea de Dumnezeu se preface în înstrăinare de El. ‘Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenești căzute, începând cu Adam și Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăința cu meditația privind căderile în păcat sau biruința asupra păcatului, așa cum se văd acestea în Sfânta Scriptură. Canonul cel Mare se cântă în Biserică în timpul perioadei de pocăință a Postului Mare al Sfintelor Paști, tocmai pentru a se arăta că toți oamenii au nevoie de pocăință și de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire. Marii păcătoși care s-au pocăit și s-au ridicat din păcat și patimi devin nu numai dascăli ai pocăinței pentru întreaga Biserică, ci și rugători pentru cei care se luptă cu păcatul sau se curăță de el prin pocăință’, a spus Patriarhul românilor.

Comentarii Facebook


Știri recente