Piatră de temelie pentru o nouă biserică în parohia Traniș, prot. Jibou

În ziua de 9 octombrie 2011, Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), Preasfințitul Părinte Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența unui mare număr de credincioși, a pus piatra de temelie la noua biserică din filia Vădurele, parohia Traniș, Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a săvârșit, apoi, Sfânta Liturhgie Arhierească în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Traniș, după cum ne informează episcopiasalajului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Obștea Mănăstirii Putna a donat sânge

Obștea Mănăstirii Putna a organizat joi Campania „Un strop de sânge salvează o viață”, prin care au fost colectați aproximativ 13 litri de sânge.  Acțiunea a fost organizată în baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Sucevei…