Piatra de temelie pentru noua biserică a Schitului Icoana Veche

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, va pune mâine, 4 august, la ora 16:00, piatra de temelie pentru biserica ce se va ridica la Schitul Icoana Veche, al Mănăstirii Neamț, după cum ne informează Ziarul Lumina, Ed. Moldova.

Schitul Icoana Veche se află la 7 kilometri de Mănăstirea Neamț, fiind ridicat după 1821. Atunci, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a fost ascunsă în acel loc. În anul 1823, icoana a revenit la Mănăstirea Neamț, fiind adusă de un car cu boi. În apropierea așezării monahale, carul cu boi s-a oprit, iar icoana nu a vrut să mai intre în mănăstire. Monahii de atunci l-au chemat pe starețul Ilarie care împreună cu soborul au slujit Agheazma mică. În amintirea acestui eveniment, călugării au ridicat Schitul Icoana. ‘În anul 1940, din cauza alunecărilor de teren a fost înființat Schitul Icoana Nouă, la o distanță de un kilometru de așezarea monahală inițială. În acel loc au fost ridicate mai multe biserici care au avut de suferit din cauza alunecărilor de teren sau a incendiilor. În anul 1993 a fost înălțat un sfânt lăcaș de către protos. Andrei Pascaru, egumenul Schitului Icoana Nouă. În anul 2010, această biserică a ars în urma unui incendiu. Prin osârdia părintelui Macarie Ionescu, egumenul Schitului Icoana Veche, se va sfinți locul pentru o nouă biserică’, a declarat arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.

Comentarii Facebook


Știri recente