Piatră de temelie pentru două noi biserici în Arhiepiscopia Craiovei

Două noi ferestre spre cer, două noi locaşuri de închinare şi rugăciune au primit binecuvântare arhierească spre a fi construite în Arhiepiscopia Craiovei, prin slujbele de temeluire ce au fost săvârşite la finele săptămânii trecute. Astfel, sâmbătă, 1 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Valea Fântânilor, o micuţă localitate din nordul judeţului Dolj, spre a aşeza piatră de temelie pentru biserica ce se va construi în această comunitate, cu hramurile Sfânta Treime şi Naşterea Maicii Domnului, a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.

Duminică, 2 noiembrie, a fost rândul credincioşilor din Parohia Romaneşti, municipiul Craiova, să fie gazda soborului de preoţi şi diaconi în frunte cu IPS Părinte Mitropolit Irineu. La orele dimineţii, în Biserica “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din cimitirul Romaneşti, a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească, în prezenţa a peste două sute de credincioşi. Cu acest prilej, IPS Părinte Mitropolit a pus la inima celor prezenţi cuvânt de învăţătură, tâlcuind textul pericopei evanghelice duminicale despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv (Luca 16, 19 – 31). De asemenea, în timpul slujbei religioase, doi tineri teologi au primit Taina Hirotoniei: diaconul Adrian Studineanu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Lişteava, Protoieria Craiova Sud, iar Gabriel Ciobănaşu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Foişor, Protoieria Băileşti.

După Sfânta Liturghie, chiriarhul locului împreună cu clerul şi credincioşii s-au deplasat în zona de locuinţe a cartierului Romaneşti, un cartier format în mare parte din locuinţe tip ANL pentru tineri, unde a fost pusă piatra de temelie pentru o nouă biserică ce se va ridica sub purtarea de grijă a Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici. La final, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, IPS Părinte Irineu a subliniat importanţa construirii de sfinte locaşuri de închinare pentru viaţa şi mântuirea dreptcredincioşilor creştini. “Pentru poporul nostru Biserica are un loc şi un rol deosebit. Întotdeauna în Biserică românii s-au regăsit şi se vor regăsi mereu ca şi creştini ortodocşi, ca şi fraţi întru Hristos. Să reţinem că Biserica nu este o zidire oarecare, nu se aseamănă cu alte clădiri, pentru că ea este consacrată exclusiv lui Dumnezeu. De aceea o numim Sfânta Biserică, Casa Domnului, de aceea o numim <<mama noastră>>, pentru că în ea ne botezăm, ne cununăm, primim sângele şi trupul Mântuitorului Hristos prin Taina Sfintei Euharistii şi tot ea ne poartă de grije atunci când părăsim lumea aceasta. Astfel că numai în Biserică noi creştem trupeşte şi sufleteşte înconjuraţi de iubirea lui Dumnezeu, devenind cu adevărat copii bineplăcuţi ai Tatălui ceresc. De aceea L-am rugat astăzi pe Mântuitorul Iisus Hristos să binecuvinteze locul acesta spre a-l face propice construirii Casei Sale şi Bisericii noastre. Pentru că nu toate locurile din lume sunt capabile să susţină o asemenea zidire, nu în tot locul se pot ridica biserici, ci numai în acelea pe care Dumnezeu le-a însemnat şi ni le descoperă şi nouă la momentul potrivit, aşa cum s-a întâmplat astăzi cu acest loc pe care noi punem piatra de temelie pentru o nouă biserică. Aşadar, Dumnezeu a ales locul acesta, l-a binecuvântat prin mâinile noastre şi l-a dat constructorilor care, prin puterea lui Dumnezeu şi purtarea de grijă a sfinţilor ocrotitori, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, vor duce la bun sfârşit această zidire. Noi mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să punem început bun acestei sfinte lucrări şi suntem siguri că la final vom avea parte de bucurie şi părtăşie cu credincioşii parohiei dumneavoastră, cu strămoşii noştri, cu sfinţii şi îngerii din ceruri”, a încheiat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.

Comentarii Facebook


Știri recente