PF Parinte Teoctist aniverseaza 17 ani de slujire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

La 16 noiembrie 1986 era intronizat ca al V-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Mitropolitul Moldovei de atunci, Inalt Prea Sfintitul Teoctist Arapasu. Astazi se implinesc 17 ani de cand Biserica Ortodoxa Romana il are ca Intaistatator pe Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist.

La implinirea a 15 ani de slujire patriarhala a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist (16 noiembrie 2001), in cuvantul rostit la acel ceas aniversar, Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, spunea: ‘Sarbatoarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist este sarbatoarea intregii Biserici, pentru ca asa cum spunea Sfantul Ioan Gura-de-Aur, ‘cand se incoroneaza capul, se cinsteste intreg corpul’. Sarbatoarea aceasta este o sarbatoare in care multumim lui Dumnezeu pentru binefacerile revarsate asupra Bisericii sale din Romania.

Prea Fericirea Voastra, impreuna cu Sfantul Sinod, ati pastorit in acesti ani Biserica Mantuitorului Hristos din tara noastra intr-o societate in schimbare si innoire, cu sanse noi si cu probleme noi. In acesti ani ati simtit impreuna cu Sfantul Sinod, cu intreg clerul si cu poporul credincios, puterea Duhului Sfant sau puterea Invierii care vine din jertfa. Cine trece prin jertfa cu speranta in Dumnezeu, simte si bucuria si puterea Invierii, caci germenele Invierii este ascuns in cruce, iar puterea Crucii se arata in Inviere. Acesti ani, de mare lucrare a Duhului Sfant in Biserica Ortodoxa Romana, sunt anii pe care i-ati binecuvantat Prea Fericirea Voastra cu intelepciune si fidelitate pentru Biserica, dar si cu multa deschidere spre societatea romaneasca si spre problemele lumii contemporane.

In acesti ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru care am multumit astazi, s-a inmultit numarul eparhiilor din tara si strainatate, s-au infiintat sute de parohii noi, sute de manastiri si schituri noi, zeci de scoli de teologie; a fost reintrodusa Religia in scolile de stat si a fost integrata reteaua de invatamant teologic in invatamantul de stat. S-a inceput construirea a sute de biserici, desi criza economica este foarte mare. Sunt putine Biserici in lume, din cele care au fost marturisitoare in timpul regimului comunist, care au reusit intr-un timp atat de scurt sa-si regaseasca locul in inima spirituala a societatii de azi, asa cum a facut-o Biserica Ortodoxa Romana sub pastorirea Prea Fericirii Voastre, impreuna cu Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

In acest timp, opera edilitara, opera liturgica si opera cultural-teologica a Bisericii a fost intensificata si completata prin opera filantropica sau opera de caritate a Bisericii. Preotii sunt prezenti in unitati militare, in penitenciare, in orfelinate, in spitale, unde s-au construit capele sau paraclise, intr-un timp scurt. Unitatile filantropice sau de caritate au crescut considerabil. Avem unitati medicale noi, avem camine de batrani, camine pentru copiii strazii si multe alte forme de asistenta sociala. Un eveniment cu totul nou in Europa a fost infiintarea in cadrul Facultatii de Teologie a sectiilor Teologie-Asistenta Sociala, Teologie-Litere si Teologie-Patrimoniu Cultural. Toate acestea arata o Biserica vie si dinamica in care Duhul Sfant lucreaza potrivit ostenelii slujitorilor Bisericii noastre, in frunte cu Prea Fericirea Voastra.

In acesti ani de innoire, Prea Fericirea Voastra, membrii Sfantului Sinod, clerul si credinciosii nostri ne-am bucurat de ajutorul lui Dumnezeu exprimat prin oameni. Din acest punct de vedere trebuie sa mentionam ca foarte adesea autoritatile centrale si locale de Stat, guvernele care s-au succedat la conducerea Romaniei, fiecare dupa posibilitati si dupa bunavointa, au ajutat Biserica in opera sa misionara si sociala. De asemenea, trebuie sa amintim aici o multime de institutii neguvernamentale care au ajutat Biserica, o multime de institutii filantropice din tara si din strainatate. Unele Biserici Ortodoxe surori au ajutat sau au incurajat Biserica noastra. Si Biserici de alte confesiuni, cu care Prea Fericirea Voastra si membrii Sfantului Sinod ati cultivat relatii ecumenice, au ajutat Biserica noastra, iar noi, prin zelul nostru, poate, am incurajat si noi pe altii.

Mentionam aici si faptul ca, din punct de vedere cultural, s-au creat zeci de subunitati ale Bisericii cu caracter cultural-misionar, centre culturale. Au fost editate o multime de carti duhovnicesti in toate eparhiile, au aparut reviste teologice si publicatii bisericesti, cateva posturi de radio noi ale Bisericii. Multi dintre tinerii nostri si-au insusit foarte repede tehnica moderna a calculatorului si a internetului.

Pentru toate aceste am multumit astazi lui Dumnezeu. Am multumit pentru darurile Lui revarsate asupra Prea Fericirii Voastre, daruri pe care le-ati facut roditoare. Toate acestea, Prea Fericirea Voastra le-ati facut cu multa osteneala, imbinand adesea in suflet lacrimi de durere cu lacrimi de bucurie, intristari cu incurajari, asa cum ne prezinta Evanghelia pe Pastorul care poarta suferinta Crucii imbinata cu bucuria Invierii.’

Astazi, cand se implinesc 17 ani de la intronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane a Prea Fericitului Parinte Teoctist, rugam pe Bunul Dumnezeu sa daruiasca Prea Fericirii Sale multa sanatate si multe bucurii duhovnicesti.

Sa ne traiti intru multi si fericiti ani, Prea Fericite Parinte Patriarh!

In continuare va prezentam, biografia Prea Fericitului Parinte Teoctist Arapasu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane:

1915, 7 februarie – S-a nascut in satul Tocileni, judetul Botosani, din parintii Dumitru si Marghioala Arapasu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A primit la botez numele de Toader.

1921-1927 – A urmat Scoala Primara din satul natal.

1928 – A intrat, ca frate, la Schitul Sihastria Voronei, judetul Botosani, apartinand de Manastirea Vorona din acelasi judet.

1931,14 septembrie – Este primit in randul fratilor – elevi la Seminarul Monahal din Manastirea Neamt.

1932-1940 – Urmeaza cursurile Seminarului Teologic Special pentru Monahi de la Manastirea Cernica, de langa Bucuresti (director fiind Chesarie Paunescu, viitorul episcop al Dunarii de Jos), obtinand Diploma de seminar.

1935, 6 august – A depus voturile monahale la Manastirea Bistrita-Neamt, primind numele de Teoctist.

1937,4 ianuarie – Inalt Prea Sfintitul Pimen, Mitropolitul Moldovei, aproba hirotonia monahului Teoctist in treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de arhiereul Ilarion Bacaoanul, in Biserica Precistadin Roman, pe seama Manastirii Bistrita.

1940-1944 – A urmat cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Bucuresti. In aceasta perioada a fost randuit, de Patriarhul Nicodim, in diferite ascultari la birourile Arhiepiscopiei Bucurestilor, si apoi in postul de diacon la Catedrala Sfintei Patriarhii.

1945 – A fost proclamat licentiat in Teologie, primind calificativul Magna Cum Laude pentru lucrarea sustinuta in cadrul Catedrei de Liturgica, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu.

1945,1 martie – La cererea sa, a fost transferat in postul de preot la Catedrala Mitropolitana din Iasi, de catre Mitropolitul Irineu Mihalcescu.

1945, 25 martie – A fost hirotonit ieromonah de Prea Sfintitul Valeriu Botosaneanul (Moglan), arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei.

1946-1950 – La Iasi, a indeplinit, pe rand, functiile de Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, exarh al manastirilor, iar din anul 1948, a ocupat postul de vicar administrativ al Mitropoliei, fiind ridicat la rangul de arhimandrit (1946).

1946-1947 – A urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie la Universitatea din Iasi.

1950, 28 februarie – A fost ales de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la propunerea Patriarhului Justinian, Episcop-Vicar al Patriarhiei, cu titlul de Botosaneanul.

1950,5 martie – A fost hirotonit in treapta arhieriei, in Catedrala ‘Sfantul Spiridon-Nou’ din Bucuresti, de catre Patriarhul Justinian, Mitropolitul Firmilian al Olteniei si Episcopul Chesarie al Dunarii de Jos.

1950-1954 – A functionat ca Rector al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucuresti, avand in acelasi timp si atributiile de Secretar al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si de Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor.

1962,28 iulie – A fost ales de catre Colegiul Electoral Bisericesc in postul de Episcop al Aradului, a avut sub jurisdictie Vicariatul de la Gyula si doua protopopiate din Banatul Sarbesc.

1963,aprilie – Congresul Episcopiei Ortodoxe Romane din America l-a ales in postul de Episcop de Detroit, S.U.A., iar Sfantul Sinod a aprobat alegerea si i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordarii vizei, n-a putut lua in primire conducerea efectiva a Episcopiei Ortodoxe Romane din Statele Unite ale Americii si Canada.

1969-1970 – A foat loctiitor de episcop la Episcopia Oradiei.

1973,28 ianuarie – A fost ales, de catre Colegiul Electoral Bisericesc, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei si instalat de Patriarhul Justinian, duminica, 25 februarie 1973.

1977,25 septembrie – A fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc in postul de Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Sucevei. A fost instalat duminica, 12 octombrie 1977.

1980 iulie-1982 ianuarie – A fost loctiitor de Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Transilvaniei.

1986,31 iulie-1987,9 ianuarie – A fost loctiitor de Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

1986,9 noiembrie – Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales in demnitatea de Patriarh. A fost instalat in Catedrala Sfintei Patriarhii de catre mitropolitii tarii, in prezenta Patriarhilor Ierusalimului si Bulgariei, a reprezentantilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante si a reprezentantilor forurilor de Stat, la 19 noiembrie 1986.

1991, 11 iulie – A primit Premiul Timotei Cipariu al Academiei Romane pentru stradania de reeditare a Bibliei de la Bucuresti (1688).

1995 – I s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Oradea (4 iunie) si al Universitatii din Bucuresti (26 octombrie).

1999,decembrie – A fost desemnat membru de onoare al Academiei Romane.

2000,12 octombrie – A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii ‘Dunarea de Jos’.

2000,7 noiembrie – I s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Catolice din Lublin, Polonia.

Comentarii Facebook


Știri recente