PF Parinte Patriarh Teoctist a oficiat slujba de pomenire pentru Eroii din decembrie 1989

PF Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a oficiat astazi, la Catedrala patriarhala din Bucuresti, o slujba de pomenire pentru Eroii din decembrie 1989. In cuvantul rostit la finalul acestei slujbe, PF Sa s-a referit la contextul in care au avut loc evenimentele petrecute acum 17 ani: ‘In 1989, impotriva dictaturii a biruit libertatea, in urma rugaciunilor Bisericii nostre stramosesti, in urma dorintei si a rugaciunilor credinciosilor a intregii suflari romanesti, si astfel a ajuns ca la Timisoara sa se proclame indepartarea dictaturii, si apoi in intreaga tara. Numele pe care le-am spus in rugaciunea noastra astazi sunt numai o parte mica din cei care au murit atunci si in Bucuresti, dar si la Timisoara si in alte orase. Astfel, ne-a venit libertatea noastra si libertatea religioasa’.

PF Parinte Patriarh Teoctist a amintit apoi momentele care au avut loc in fata Catedralei patriarhale in ziua de 22 decembrie 1989: ‘Cum stam astazi cu lumanarile aprinse, asa erau in ziua de 22 decembrie in fata Catedralei, in fata resedintei patriahale, credinciosi rugandu-se in genunchi si in sunetul clopotelor tinerii, care au venit aici la patriarhul ca sa mearga la Televiziune si sa spuna un cuvant, au avut o bucurie mare si a vestit tuturor ca Biserica este cu noi, Patriarhia este cu noi. Pana la Televiziune, siruri de credinciosi nesfarsite si tinerii, cu lumanari si cu rugaciuni, insoteau celelalte coloane care isi exprimau bucuria pentru libertatea pe care am dobandit-o’.

De asemenea, PF Parinte Patriarh Teoctist a evidentiat si faptul ca Biserica Ortodoxa Romana ii cinsteste in mod deosebit pe toti cei care si-au dat viata pentru libertatea, credinta si demnitatea poporului roman: ‘Biserica noastra ii pomeneste nu numai in aceste zile de pomenire, ci ii pomeneste la fiecare Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie. Fiecare preot ii pomeneste. Datorita Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in slujba noastra liturgica s-a adoptat un text liturgic special pentru pomenirea tuturor celor care au murit pentru credinta de-a lungul deceniilor in dictatura comunista si in Revolutia aceasta. O data cu eroii nostri, cu aceeasi valoare si putere de rugaciune ii pomenim si pe cei de astazi’.

Cu binecuvantarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Eroii din decembrie 1989 au fost comemorati astazi in toate cimitirele si la monumentele inchinate acestora. Astfel de slujbe de comemorae vor avea loc si in cursul zilei de maine, 22 decembrie 2006.

Comentarii Facebook


Știri recente