PF Parinte Patriarh Teoctist a oficiat Sf. Liturghie la Catedrala patriarhala din Bucuresti

La Catedrala patriarhala din Bucuresti, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata astazi de catre PF Parinte Patriarh Teoctist. In cuvantul de invatatura, PF Sa a facut, mai intai, o scurta prezentare a pericopei evanghelice care prezinta pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar: ‘Viata aceasta a noastra, dupa invatatura de astazi, am putea sa o numim ‘pridvorul intrarii noastre, a pregatirii noastre in Sfanta Sfintelor, in Imparatia lui Dumnezeu’, si ne-o arata lamurit Sfantul Evanghelist Luca, pentru ca reda intalnirea celor doi si in iad, unde bogatul se afla in muncile cele vesnice, in focul cel fara sfarsit, in suferinta, si l-a vazut pe saracul Lazar in sanul lui Avraam, veselindu-se impreuna cu sfintii, si atunci si-a adus aminte de Avraam, parintele neamurilor, cum este numit acest patriarh al Vechiului Testament, l-a vazut si s-a adresat, l-a cunoscut, dovada ca el cunostea invatatura Sfintei Scripturi, dar nu o folosea. Si atunci, Avraam i-a spus: ‘De acum nu se mai poate trece, caci intre noi si intre voi este o despartire strasnica, nu se poate trece de aici dincolo sau de dincolo aici, decat numai cu rugaciunea, si atunci cand Dumnezeu voieste aceasta. Pilda se incheie cu o atentie pentru noi toti. Care fel de viata ne-o putem alege aici pe pamant, ca sa ne incredintam ca facem voia lui Dumnezeu? Atunci cand voia lui Dumnezeu este nesocotita, atunci si viata noastra este tulburata’.

PF Parinte Patriarh Teoctist a subliniat apoi intelesurile care se desprind din aceasta pilda a bogatului nemilostiv si a saracului Lazar: ‘In iad, bogatul nemilostiv nu a ajuns pentru ca avea bogatii, a ajuns pentru ca din bogatia sa nu s-a indurat sa dea si celorlalti semeni ai sai, saracilor, sa faca milostenie, dupa cum si saracul Lazar nu s-a dus in rai pentru ca era sarac, ci pentru ca avea credinta in Dumnezeu si iubea lumea si pe semenii sai, si rabda si se ruga bunului Dumnezeu. Deci, criteriul mostenirii vietii celei vesnice nu poate fi nici bogatia pentru iad, dar nici saracia pentru rai, ci felul cum ne folosim viata, cum ne folosim atata cat ne da noua Dumnezeu pentru existenta noastra. Pretios lucru este ca sa dai din sufletul tau celui aflat in suferinta, asa cum am dat, si am auzit, ai am vazut pretuirea nesfarsita a credinciosilor nostri care au contribuit la apelul de a ajuta pe sinistratii din vremea noastra. Sf. Ioan Gura de Aur spune ca ‘daca vezi mana intinsa a cuiva, aceea e mana lui Hristos, si pune ceva in mana lui, caci aceea e mana lui Hristos’. Sf. Parinti apreciaza ca iubirea noastra crestina fara fapte este zadarnica, si iubirea noastra fata de Dumnezeu, dar care nu o aratam si semenilor nostri, de asemenea, este zadarnica’.

Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a tinut apoi sa aminteasca de o icoana care se afla la Manastirea Polovraci si care reda foarte bine pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, prezentata in pericopa evanghelica citita in duminica de astazi: ‘La Manastirea Polovraci, din judetul Gorj, exista o asemenea pictura deosebit de frumoasa, si din punct de vedere artistic, dar si din punct de vedere crestinesc, al invataturii ortodoxe. Acolo, Avraam se afla cu adevarat cu bratele deschise si sub el, ca intr-o corabie, martiri, ucenici, saraci in sanul lui Avraam. Cei care dispretuiesc viata de aici, dispretuiesc pe Dumnezeu, dispretuiesc si pe semenii lor. Daca pe fratele tau care-l vezi nu-l iubesti, cum vei iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vezi? De aceea, iubirea, care este si esenta invataturii noastre crestine, trebuie sa fie pururea in viata si faptele noastre. Iubirea ca si credinta fara fapte este moarta, de aceea, faptele conteaza foarte mult’.

Comentarii Facebook


Știri recente