PF Parinte Patriarh Teoctist a oficiat astazi la Catedrala patriarhala din Bucuresti slujba de Te Deum cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei

La final, PF Parinte Patriarh Teoctist a rostit o cuvantare in care a subliniat importanta evenimentului national petrecut la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia: ‘Nu exista inima romaneasca pe fata pamantului ca sa nu-si indrepte acum atentia spre cetatea Alba Iuliei, la momentul acela sfant in ziua de 1 decembrie, cand romanimea de pretutindeni intr-un cuget a strigat si s-a rugat pentru unitatea nationala. Ceea ce au infaptuit ei atunci, in 1918, a fost o coroana in luptele seculare pe care le-au dus si in jertfele nespuse care s-au adus pentru aceasta inaintea lui Dumnezeu si a constiintei noastre romanesti’.

PF Parinte Patriarh Teoctist i-a elogiat apoi pe cei care au pregatit si prin intermediul carora s-a putut realiza Marea Unire de la 1918: ‘In aceasta zi sfanta pentru neamul nostru, ne aducem aminte de cei care au implinit acest vis de acei barbati intelepti, care din toate provinciile romanesti s-au adunat la Alba Iulia si au implinit cu curaj, cu rugaciune calda in fata lui Dumnezeu si cu nadejde nezdruncinata implinind unitatea sufleteasca a romanilor de pretutindeni’.

La finalul cuvantarii, PF Parinte Patriarh Teoctist a amintit faptul ca este datoria tuturor romanilor de a pastra in continuare unitatea nationala: ‘Este de datoria noastra, asadar, ca toata suflarea romaneasca, indiferent de parerile pe care le aveam noi personal, glasurile si inimii de unitate nationala nu trebuie sa se stinga niciodata asa cum nu se stinge lumina credintei din sufletele noastre’.

Comentarii Facebook


Știri recente