Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a primit astazi, 14 martie 2008, la resedinta patriarhala, in audienta, pe Alfonso Cadaval, presedintele Invarsa SA, care a prezentat un proiect imobiliar numit ‘Eroii Democratiei’, constand in edificarea in spatele Academiei Militare a unei cladiri gigantice (300 metri inaltime), avand trei turnuri inegale ca inaltime, inspirate ca simbolistica din fenomenul migratiei romanilor peste hotare. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a aratat ca intelege importanta economica a acestui imens edificiu, dar a exprimat obiectii privind dimensiunile uriase ale cladirii, care contrasteaza cu specificul romanesc traditional si aminteste de grandomania specifica unor dictaturi, dar si obiectii cu privire la faptul ca aceasta constructie va fi amplasata la orizont cu viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului, intr-o disproportie coplesitoare. La randul sau, Alfonso Cadaval a explicat ca arhitectura cladirilor construite in timpul dictatorilor exprima o masivitate extinsa pe orizontala, pe cand arhitectura cladirilor construite in timpul regimurilor democratice exprima un elan al libertatii cu expansiune pe verticala, spre cer, in cladiri zvelte. La finalul intrevederii, Alfonso Cadaval a exprimat disponibilitatea de a face demersuri pentru ca arhitectii renumiti pe care ii cunoaste personal sa ofere si Patriarhiei Romane sugestii privind relationarea viitoarei Catedrale cu actualele cladiri existente in zona.
A început Luna pentru viață 2021 „Uniți pentru viață”: Calendarul activităților de la București
Asociațiile România pentru viață și Studenți pentru viață din București au publicat calendarul activităților din Luna pentru viață 2021. Anul acesta, Luna pentru viață și Marșul pentru viață au tema „Uniți pentru viață”. Majoritatea activităților…
Igor Belei despre proiectele Diaconia: Emoţiile prevalează în faţa cifrelor
Igor Belei, Directorul executiv al Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, a vorbit într-un interviu despre evoluţia şi proiectele viitoare ale instituţiei prin prisma celor două decenii de activitate. ”Emoţiile prevalează în faţa cifrelor Printre…
Parastas pentru victimele pandemiei, la Suceava
Victimele pandemiei vor fi pomenite miercuri în Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, anunţă eparhia. Slujba va fi oficiată în contextul împlinirii unui an de la diagnosticarea primului caz de Covid pe teritoriul…
Joi va avea loc Simpozionul „Colocviile Putnei”
Simpozionul „Colocviile Putnei”, ajuns la ediţia a XXV-a, va avea loc joi, 4 martie 2021. Comunicările se vor desfășura online. Moderarea evenimentului se va face din Sala de conferințe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul”…
Mărțișoare la Bojdeuca lui Creangă: Scriitorul are dedicate cinci zile de sărbătoare pe ambele maluri ale Prutului
Festivalul Național de Literatură pentru Copii „Ion Creangă” de la Iași și „Zilele Creangă” de la Chișinău au debutat luni, la 184 de ani de la nașterea scriitorului. Seriile de manifestări, realizate în parteneriat România-Republica…