PF Părinte Patriarh Daniel: ÎNȚELESUL ȘI FOLOSUL PELERINAJULUI DE FLORII

În săptămânalul de spiritualitate și atitudine creștină Lumina de Duminică, este prezentat un cuvânt al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române despre valoarea eclezială și spirituală a pelerinajului prilejuit de sărbătoarea împărătească a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). „ÎNȚELESUL ȘI FOLOSUL PELERINAJULUI DE FLORII. O prevestire a învierii și o binecuvântare pentru cetate” poate fi lecturat atât din paginile 8-9 ale săptămânalului Lumina de Duminică, nr. 66, (180), Anul V, Serie Națională, cât și din volumul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Foame și sete după Dumnezeu – înțelesul și folosul postului, Editura Basilica, București, 2008, pp. 176-182:

Devenit deja o tradiție în municipiul Iași și apoi în toate orașele din Arhiepiscopia Iașilor, ca reînnoire a unei tradiții din veacurile III și IV, prezentă la Ierusalim, Constantinopol și alte orașe, pelerinajul de Florii începe, în zilele noastre, după vecernia din sâmbăta lui Lazăr și vestește sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim. Acest pelerinaj duhovnicesc are loc după ce s-au terminat cele patruzeci de zile de post, numit și Postul Păresimilor, când ne pregătim, să intrăm în taina Săptămânii Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos.

Pelerinajul de Florii ne amintește, împreună cu Sfintele Evanghelii (vezi Matei 12,1-10 și Ioan 12,12-18) și cu slujbele Bisericii Ortodoxe, că Mântuitorul a intrat în Ierusalim pentru ca apoi, în săptămâna următoare, să pătimească multe suferințe culminând cu Răstignirea Sa pe Cruce (vezi Ioan 2, 13 și 3,14).

Pelerinajul de Florii trebuie să înceapă și să se încheie într-o biserică

Pelerinajul de Florii practicat astăzi vestește, ca și cărțile de slujbă, legătura duhovnicească dintre Sâmbăta învierii lui Lazăr, urmată de Duminica Intrării Domnului în Ierusalimul pământesc, și Sâmbăta Mare a odihnei Domnului în mormânt, urmată de Duminica Învierii Domnului.

Pelerinajul de Florii este, de fapt, o adeverire a biruinței lui Hristos asupra morții lui Lazăr și o prevestire a biruinței lui Hristos asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului, prin învierea Sa proprie din morți. Pelerinajul de Florii vestește, așadar, ca și cărțile de slujbă ortodoxe, legătura dintre Taina Crucii și a Învierii Domnului, dintre intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc, ca să pătimească „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”, și intrarea Domnului în Ierusalimul ceresc, ca să ne dăruiască nouă viață și bucurie veșnică.

În orice oraș sau localitate s-ar desfășura el și oricâte opriri ar cuprinde, Pelerinajul de Florii trebuie să înceapă într-o biserica și să se încheie într-o altă biserică. De ce? Pentru că taina Ierusalimului ceresc sau taina Noului Ierusalim (vezi Apocalipsa 21, 2) este acum conținută ca arvună în fiecare biserică ortodoxă sfințită, după cum se spune în Slujba de sfințire a noii biserici când se cântă: „Înnoiește-te, înnoiește-te, Noule Ierusalime (…), că slava Domnului peste tine a strălucit. Această casă, Tatăl a zidit-o; această casă, Fiul a întărit-o; această casă, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre”.

Vedem, așadar, că rostul Bisericii în lume este să ne pregătească pentru înviere și pentru intrarea în Ierusalimul ceresc. De aceea, în timpul Slujbei de Înviere, în noaptea de Paști și în toată Săptămâna Luminată cântăm o altă cântare ce se referă la Ierusalimul ceresc, dar și la Maica Domnului ca Mamă a lui Hristos și icoană vie a Bisericii Sale: „Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit! Saltă acum și te bucură, Sioane! Iar tu, Curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru învierea Celui născut al tău!”.

Pentru că Biserica poartă în ea taina Ierusalimului ceresc și ne pregătește pentru înviere sau pentru Paște, adică pentru trecerea de la păcat la sfințenie, de la moarte la viață și de pe pământ la cer, ea a fost numită „laboratorul învierii” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Procesiune a comuniunii și comunității ecleziale

Pelerinajul de Florii este un semn de credință și speranță; el ne cheamă la un pelerinaj interior, al sufletului, la o înaintare duhovnicească spre înviere. Pelerinajul de Florii, ca o procesiune a comuniunii și comunității ecleziale, dar și ca o călătorie-trecere a noastră prin cetate, este și simbol al vieții noastre trecătoare, ședere provizorie într-o cetate a patriei pământești spre mutare în cetatea netrecătoare din ceruri, după cum ne învață Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor, zicând: „N-avem cetate stătătoare aici, ci căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13,14) sau că „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).

Pelerinajul de Florii care ne pregătește pentru a înainta spre Sfintele Paști ne cheamă să medităm la trecerea noastră prin viață și prin lume. Când purtăm în mâini lumânări și flori, să ne gândim câtă lumină am adunat în sufletele noastre și câtă lumină răspândim în jurul nostru sau lăsăm în urma noastră, când trecem dintr-o cetate în cealaltă. Să ne întrebăm câte flori frumoase ca gesturi și fapte bune am primit în cetatea pământească și câte flori în creștere lăsăm în urma noastră? Astfel, pelerinajul nostru către Ierusalimul ceresc începe mai întâi în sufletele noastre, pe „calea credinței”, adunând florile faptelor bune pentru întâlnirea cu Hristos Domnul, Cel ce a făcut din Crucea Sa scară de înviere pentru noi și din învierea Sa, începutul vieții noastre veșnice.

Simbol al prieteniei cu Hristos

Pelerinajul de Florii ne amintește de iubirea lui Hristos față de prietenul Său Lazăr și față de surorile acestuia, Marta și Măria. Sfânta Evanghelie după Ioan ne spune că, văzându-l mort pe Lazăr, „Iisus a lăcrimat” (loan 11, 35), iar iudeii se mirau zicând: „Iată cât de mult îl iubea” (Ioan 11,36). Iubirea lui Hristos pentru prietenul Său Lazăr cuprinde peste timp pe toți cei ce prin credință sunt prietenii Lui. De aceea, cântarea numită tropar, care se cântă la Sărbătoarea Floriilor, arată legătura între învierea lui Lazăr din sâmbăta Floriilor și învierea cea de obște, a tuturor oamenilor: „Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii semnele biruinței purtând, Ție Biruitorul morții cântăm: Osana, Celui dintru înălțime, bine ești cuvântat Cel ce vii întru numele Domnului”.

Hristos, Cel ce a înviat din morți pe prietenul Său Lazăr, va învia pe toți oamenii la venirea Sa întru slavă, iar celor ce au crezut în El și L-au iubit, prin rugăciune și fapte bune, le va dărui bucuria Sa cea veșnică. Iată de ce Pelerinajul de Florii este și un pelerinaj al prieteniei cu Hristos și cu toți cei care-L iubesc pe El, un semn al bucuriei întru credință. Credincioșii care participă cu credință și dragoste la Pelerinajul de Florii sunt prieteni ai „Mielului-Hristos”, Cel ce Se aduce pe Sine ca jertfă de Paște, pentru păcatele noastre. Dar „Mielul-Hristos” este în același timp „Mirele Bisericii”, Cel ce dăruiește Miresei Sale bucuria Învierii și a vieții veșnice (vezi Ioan 3, 29; 2 Corinteni 11, 2; Galateni 4, 27; Apocalipsa 21, 2). În acest înțeles, Pelerinajul de Florii este o mărturie a prieteniei, a frățietății și a bucuriei în Hristos Domnul. El adună întru bucurie preoți, credincioși și credincioase din diferite parohii, copii, tineri și vârstnici, oameni simpli și oameni de vază din cetate, ca să aducă rugăciuni și cântări de laudă lui Hristos, Iubitorul de oameni și Biruitorul morții.

Semnul libertății de a căuta sfințenia, omenia, pacea și bucuria

După cum Iisus l-a chemat pe Lazăr la viață în Comuniune zicând: „Lazăre, vino afară!”, ne cheamă și pe noi să trăim în comuniune frățească în cetate.

Pelerinajul de Florii ne eliberează de monotonie și izolare, întrucât dă naștere unui eveniment nou, în cetate, un eveniment de bucurie și sărbătoare. El constituie o comuniune în procesiune, o adunare în mișcare, simbol al Bisericii în misiune, care prin rugăciune și prin cântare cheamă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra orașului întreg. Astfel, Pelerinajul de Florii este o binecuvântare pentru cetate, un semn al libertății de-a căuta sfințenia și omenia, pacea și bucuria.

Pelerinajul de Florii are loc după încheierea Postului de patruzeci de zile, post al pocăinței și al milosteniei. Icoanele și florile purtate în procesiune simbolizează lumina și virtuțile adunate în suflet prin nevoințele postului. Cu ele întâmpinăm pe Hristos „Cel ce vine în numele Domnului” în Ierusalimul duhovnicesc, Biserica și în sufletul omului, ca să-i vindece acestuia patimile cele rele cu jertfa Sfintelor Sale Patimi sau Pătimiri și să-i dăruiască slăvită bucurie a Sfintelor Paști. Folosul duhovnicesc al Pelerinajului poate fi cuprins în cuvinte simple: o procesiune de mărturisire a credinței, o întărire în frățietate a parohiilor, un semn al libertății și dorinței de-a căuta sfințenia, un prilej de a medita asupra vieții noastre ca trecere, o prevestire a Sfintelor Paști, o binecuvântare pentru cetate și o bucurie de sărbătoare creștină.

Dacă la Pelerinajul Floriilor participau odinioară împărații sau domnitorii, el cheamă azi la participare pe toți creștinii dreptmăritori care reprezintă instituții puse în slujba comunității sau a poporului (1).

Sfântul loan Gură de Aur, în predica rostită cu prilejul Sărbătorii Floriilor, zice: „Căci nu dintr-o singură cetate ieșim cei ce întâmpinăm astăzi pe Hristos și nu numai din Ierusalim, ci din toată lumea cea preaplină de popor a Bisericii din toate părțile ies cei ce întâmpină pe Hristos, purtând și clătinând nu ramuri de frunze, ci aducând ca dar lui Hristos, omenie, virtute, postire, lacrimi, rugăciuni, privegheri și tot felul de cinstire”.

Părintele Ene Braniște mai consemnează că această Duminică a Intrării Domnului în Ierusalim se mai numea și Duminica aspiranților la Botez sau a celor ce se pregăteau pentru luminare, deoarece catehumenii care au fost admiși la Botez mergeau la episcop, iar el le dădea să învețe Crezul sau Simbolul Credinței. Aceeași duminică se mai numea și Duminica grațierilor pentru că atunci împărații acordau grațieri. Ramurile de salcie care sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor simbolizează biruința asupra morții prin învierea lui Lazăr și prevestesc biruința asupra morții prin Învierea lui Hristos, în trecut, atât în Bizanț cât și în Țările Române, la Sărbătoarea Floriilor participau împărații sau domnitorii împreună cu înalți demnitari cărora, în biserică, li se împărțeau făclii ca la Paști (2).

Astăzi, la Pelerinajul de Florii participă toți cei ce doresc să fie peste timp în comuniune cu toți creștinii iubitori de Hristos și de Biserică, dornici de a primi binecuvântarea lui Hristos pentru ei, pentru familiile lor și pentru orașul sau comuna în care viețuiesc.

[1] În Ramos Palmarum, PG t. 59, col. 703-708; sit. 61, col. 715-720 și în Omilia la cuvintele: „Laudă suflete al meu, pe Domnul” (Psalm 145, 1). Omilia la Psalmul 145, P. G. t. 55, col. 520, cf. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală, București, 1993, p. 171, n.s. 3.

[2] Cf. Ene Braniște, op. cit., p. 172.

Comentarii Facebook


Știri recente