PF Parinte Patriarh Daniel a sfintit altarul Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Iasi

PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si Loctiitor de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi, a oficiat astazi slujba de sfintire a altarului Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Galata din Iasi. Evenimentul se inscrie in programul manifestarilor religioase de la Iasi dedicate Sf. Cuv. Parascheva. Din soborul de ierarhi au facut parte IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, PS Casian, Episcopul Dunarii de Jos, si PS Irineu Slatineanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ramnicului. In cuvantul rostit inainte de inceperea sfintirii mesei sfantului altar, PF Parinte Patriarh Daniel s-a referit la semnificatiile unei asemenea slujbe: ‘Prin sfintirea mesei sfantului altar se ofera spatiu liturgic pentru oficierea Sf. Liturghii. In slujba aceasta de sfintire a sfantului altar, mai intai se face amintire de ctitori, cand se cere vesnica pomenire ctitorilor sfintei biserici acesteia, apoi se depun moastele sfintilor mucenici in piciorul sfintei mese, dupa ce s-a citit o rugaciune speciala, prin care se aminteste ca Dumnezeu a preamarit pe sfintii martiri sau mucenici, randuind ca sfintele lor moaste sa se semene in tot pamantul spre rodire de tamaduire. Prin aceasta noi intelegem mai bine ca primele biserici crestine au fost construite pe osemintele sau moastele martirilor’.

PF Parinte Patriarh Daniel s-a referit, de asemenea, la importanta sfintirii unei biserici: ‘Pana in momentul sfintirii, biserica este un dar al nostru catre Hristos Domnul. Dupa sfintire, ea devine darul Lui pentru noi. Noi oferim lui Dumnezeu daruri din lumea aceasta: caramida, lemn, metal, marmura, lucruri pe care le confectionam din materia existenta. Dupa sfintire, casa aceasta nu mai este a noastra ca proprietate, ci este casa lui Dumnezeu din punct de vedere spiritual si existential, casa Sf. Treimi. De aceea, catre sfarsitul slujbei de sfintire a unei biserici ortodoxe se spune: ‘Aceasta casa Tatal a zidit, aceasta casa Fiul a intarit, aceasta casa Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o si a sfintit sufletele noastre’. Casa este a Sf. Treimi, dar fericiti sunt cei care au imprumutat mana lor Preasfintei Treimi ca sa zideasca aceasta casa’.

Dupa cuvantul PF Parinte Patriarh Daniel a urmat citirea actului de sfintire de catre diac. Costin Spiridon, din care va prezentam un fragment: ‘In ziua de 13 octombrie 2007, in fruntea unui sobor de inalti ierarhi, preoti si diaconi, insusi PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a sfintit altarul acestei noi biserici. La aceasta sfanta bucurie a participat mare multime de credinciosi din parohie, din oras si din alte localitati, fiind prezenti si reprezentanti ai autoritatilor de Stat centrale si locale si ai Primariei municipiului Iasi’. Citirea acestui act a fost urmata de oficierea slujbei de sfintire a mesei sfantului altar a Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Galata din Iasi.

Comentarii Facebook


Știri recente