PF Parinte Patriarh Daniel a participat la Sf. Liturghie de la vechea Catedrala mitropolitana din Iasi

PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si Loctiitor de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a participat astazi la slujba Sfintei Liturghii de la Biserica ‘Sf. Mare Mucenic Gheorghe’ – vechea Catedrala mitropolitana din Iasi. In cuvantul de invatatura rostit in cadrul Sfintei Liturghii, PF Parinte Patriarh Daniel a subliniat mai intai principalele semnificatii ale pericopei evanghelice citite astazi: ‘Sfanta Evanghelie pe care am ascultat-o acum este Evanghelia invierii din morti a unui tanar care era singurul copil al unei mame vaduve. Evanghelia ne arata trei lumini deosebite pentru viata noastra si pentru credinta noastra in Iisus Hristos, Izvorul vietii. In primul rand, Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca El este aproape de cei care plang de durere. El vine nechemat sa mangaie pe cei ce plang de durere. In al doilea rand, Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca poate schimba orice drum care duce catre moarte in drum al vietii. In al treilea rand, Hristos Domnul nu doreste ca tineretea sa fie ingropata, ci sa fie traita spre slava lui Dumnezeu’.

Un alt aspect subliniat de catre PF Parinte Patriarh Daniel, in cuvantul de invatatura, a fost acela ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos ii cheama in permanenta pe tineri sa-i urmeze si sa nu se indeparteze de Biserica: ‘Mantuitorul Iisus Hristos recupereaza pe tinerii care merg spre moarte, fie spre moartea pacatului, fie spre moartea trupului, ii aduce la El, ii ridica din starea in care se afla spre a-i aduce la El ca sa traiasca tineretea spre slava lui Dumnezeu si spre bucuria parintilor. Prin invierea tanarului din Nain, Mantuitorul Iisus Hristos cheama pe tineri sa traiasca in comuniune cu parintii, in comuniune cu oamenii din jur, implinind voia lui Dumnezeu. Tanarul inviat reprezinta pe toti tinerii Bisericii, reprezinta pe copiii care vin la Hristos. Fiecare copil si fiecare tanar, cand se roaga lui Dumnezeu, cand canta lui Dumnezeu, se ridica’.

Comentarii Facebook


Știri recente