Peste 90 de preoți din Mitropolia Ardealului participă la cursurile profesionale

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au început luni, 3 septembrie 2012, cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție. Cursurile sunt organizate conform unei hotărâri din 2008 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în premieră la facultatea sibiană. Peste 60 de preoți din cele cinci eparhii ale Mitropoliei Ardealului au venit la Sibiu pentru a participa la programul de zece zile ce cuprinde cursuri, seminarii, discuții și program liturgic. La sfârșit, cursanții vor susține examene pentru obținerea definitivatului în preoție sau a gradului II, echivalentele gradelor didactice din învățământul de stat. Alături de aceștia, aproximativ 30 de preoți s-au înscris la cursurile de gradul I, iar în aceste zile stabilesc teme de disertație împreună cu profesorii de la Sibiu. În decursul unui an, cursanții vor elabora lucrarea academică și vor primi o vizită în parohie a chiriarhului respectiv și a profesorului îndrumător, după care li se va acorda gradul I în preoție.

Pregătirea teologică

Cursurile au debutat astăzi cu slujba de Te-Deum oficiată de un sobor de preoți, format din profesori de la facultatea organizatoare a cursurilor și din membrii administrației eparhiale din Sibiu. În prezența Înaltpreasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, preoții cursanți și profesorii s-au rugat lui Dumnezeu pentru ca binecuvântare cerească să coboare asupra lor și să le lumineze mințile pentru a primi învățătura cea bună.

În cuvântul inaugural, după cum ne informează mitropolia-ardealului.ro, IPS Laurențiu i-a îndemnat pe preoții cursanți să folosească acest timp cu folos și să trateze cu seriozitate aceste întâlniri cu profesorii de la Sibiu. În același timp, ierarhul a insistat și asupra aspectelor practice de la cursuri, în special pe cele liturgice și de omiletică.

„Sunt zece zile în care trebuie să redeveniți studenți, să fiți niște cercetători curioși, cu experiență, să demonstrați că sunteți preoți care doresc să-și îmbunătățească mereu pregătirea lor teologică și duhovnicească”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

În fiecare zi de curs, preoții participă la Sfânta Liturghie și la Vecernie, iar la final, vor susține un examen scris și oral din materia predată și discutată la cursurile de la Sibiu. Pe lângă temele dezbătute, se vor preda și cursuri de metodologie pentru obținerea gradelor profesionale în preoție și vor avea loc întâlniri în care se vor discuta probleme organizatorice.

Comentarii Facebook


Știri recente